Percheziţii într-un dosar de furt de arbori - 5 persoane au fost duse la audieri

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-02-2023

Actualizat: 16-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conform sursei citate, descinderile au avut loc la adrese din comuna Şoimari, fiind vizate cinci persoane.

"În fapt, în perioada iulie-noiembrie 2022, persoanele bănuite ar fi tăiat, fără drept, şi ar fi sustras 19 arbori din fondul forestier naţional, producând un prejudiciu în valoare de aproximativ 16.000 de lei. În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă precum 8 motofierăstraie şi 6 topoare, totodată fiind găsită şi cantitatea de 17,65 metri cubi de material lemnos", precizează IJP.

Cei 5 bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 43 de ani au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii.

În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea întregirii materialului probator, în cadrul unui dosar penal deschis sub a
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri