Poliţiştii din Botoşani au percheziţionat locuinţa unei femei de 73 de ani bănuită că ar face contrabandă cu ţigări, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu, potrivit Agerpres.
Femeia este cercetată acum pentru săvârşirea infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.