Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Percheziții la cămătarii din Brașov - percepeau dobânzi de 100%; 18 persoane duse la audieri

perchezitii

Polițiștii brașoveni au făcut, joi, trei percheziții pe raza județului Brașov la persoane cercetate pentru cămătărie și șantaj, acestea fiind acuzate că percepeau dobânzi de 100%, existănd și situații în care persoanele vătămate să fie deposedate de locuințe ori bunuri, în contul datoriilor.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, au efectuat trei percheziții domiciliare în județul Brașov, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de camătă și santaj.

„Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul anului 2023, persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor de camătă ar fi acordat împrumuturi, percepând o dobândă de pana la 100%, existând și situații în care persoanele vătămate să fie deposedate de locuințe ori diferite bunuri, în contul datoriilor. Acestea ar fi șantajat mai multe persoane vătămate, prin constrângere și amenințări, să le remită sume de bani necuvenite”, transmite Poliția Brașov.

Astfel, în 4 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere pe raza județului Brașov.

În timpul desfășurării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate bunuri, valori și înscrisuri în vederea completării materialului probator, sume de bani în valoare de aproximativ 42.000 lei, un utilaj agricol tip tractor, precum și aproximativ 30 kg articole pirotehnice deținute ilegal.

Au fost duse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov 18 persoane, în vederea audierii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.