Percheziţii la o mare firmă de salubrizare şi deszăpezire din Bucureşti

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 20-01-2016

Actualizat: 20-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În plină iarnă, poliţiştii Capitalei şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au descis la firma care deszăpezeşte Sectorul 6, Urban SA. În cauză există suspiciunea de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de un milion de lei. Administratorii ar fi făcut achiziţii fictive, prin firme fantomă. Este vizat administratorul Teodor Florescu şi alte 13 persoane. Percheziţiile au loc şi în alte 5 locuri.

UPDATE: Peste 60 de poliţişti bucureşteni, sub supravegherea Parchetului Capitalei, efectuează miercuri 16 percheziţii domiciliare şi la sediul unor societăţi, în municipiul Bucureşti, urmând să pună în aplicare 13 mandate de aducere, emise pe numele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală. 

Potrivit DGPMB, ''din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că reprezentanţi ai unei firme ce se ocupă cu salubrizarea şi deszăpezirea Capitalei au creat un circuit artificial de tranzacţionare, exclusiv scriptic, fără conţinut economic, folosindu-se de firme fantomă, prin intermediul cărora au prejudiciat bugetul de stat cu suma de aproximativ 1.000.000 lei, reprezentând deducerea ilegală a taxei pe valoare adăugată şi diminuarea impozitului pe profitul datorat''. 

Surse din poliţie au declarat că de anchetă este vizată societatea de salubrizare Urban SA. 

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 5. 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri