Percheziții la un spital din Alba într-un dosar de corupție. Ancheta vizează modul de angajare a personalului - managerul și economista, vizați

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 28-01-2026 13:06

Article thumbnail

Sursă foto: stirileprotv.ro

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, alături de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat miercuri dimineață percheziții la Spitalul Orășenesc Câmpeni, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupție legate de angajări.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba anunţă, miercuri, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Comunicatul Parchetului: 10 locații verificate

„În cursul zilei de 28.01.2026, ca urmare a obţinerii autorizaţiilor legale de la instanţa competentă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba împreună cu organe de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează percheziţii domiciliare în 10 locaţii situate pe raza judeţului Alba, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul fiind domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, miercuri, de Parchet.

Ce spun sursele locale

Jurnaliştii de la ziarulunirea.ro notează că descinderile au loc la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, iar ancheta ar viza modul în care s-au făcut unele angajări în spital.

Sursa citată precizează că managerul şi economista Spitalului Orăşenesc din Câmpeni ar fi vizaţi de percheziţii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri