Directorul Aeroportului Internațional Baia Mare, Mihai Pătrașcu, a declarat, marți, că procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) cercetează o posibilă atribuire de contracte preferențiale atribuite de Romatsa - Direcția Servicii de Navigație Aeriană Baia Mare.
"La această oră cercetările sunt în curs, iar procurorii audiază persoanele implicate", a precizat Mihai Pătrașcu, pentru Agerpres.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează marți dimineață percheziții la șapte adrese din municipiul Baia Mare și localități învecinate, dintre care două la sediul unei instituții publice și restul la domiciliile unor persoane fizice.
Surse judiciare au declarat că perchezițiile au loc la sediul Romatsa — Direcția Servicii de Navigație Aeriană Baia Mare, la locuința directorului acestei instituții, Traian Rițiu, și la domiciliul unei contabile a firmei SC Mozigres Construct SRL.
Ancheta vizează modul de atribuire preferențială a unor contracte.
DNA susține, într-un comunicat de presă, că procurorii anticorupție din Baia Mare efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2012-2014.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și a ofițerilor de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție.
Citeste si: Percheziţii de amploare ale DNA la Baia Mare
Comentează