Structura uriașă de oțel care protejează centrala nucleară de la Cernobîl de scurgeri radioactive a fost grav avariată în urma unui atac cu drone, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).
Incidentul s-a petrecut în februarie, iar evaluările recente arată că masivul arc de oțel, construit pentru a conține efectele dezastrului din 1986, a fost afectat la exterior și a fost cuprins de un incendiu.
Deși au fost realizate reparații temporare la acoperiș, structura are nevoie acum de lucrări mai ample pentru a-și îndeplini rolul esențial de protecție nucleară.
„Daunele înseamnă că scutul nu mai poate asigura siguranța așa cum trebuie”, a explicat AIEA, conform Anadolu.
Directorul general al agenției, Rafael Mariano Grossi, a subliniat că echipa AIEA, prezentă permanent la fața locului, va continua să sprijine lucrările de restaurare și să monitorizeze situația de la Cernobîl.
Suntem în pericol?
Între timp, siguranța nucleară rămâne o problemă și la centrala de la Zaporojie, aflată sub control rusesc din 2022.
Recent, instalația a pierdut complet energia externă pentru a 11-a oară de la începutul conflictului, deși întreruperea a durat doar 30 de minute, înainte ca centrala să fie reconectată. Linia principală de 750 kV rămâne însă offline, iar întreruperile repetate cresc riscurile pentru siguranța nucleară.
Grossi a avertizat că aceste incidente reprezintă „riscuri inacceptabile” și a făcut apel la toate părțile implicate să protejeze centralele și infrastructura din jur, pentru a evita un accident nuclear.































Comentează