Pericolul unei mari înșelătorii

Autor: Politic Scan

Publicat: 06-11-2015

Actualizat: 06-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Admirabile mobilizarea și energia românilor care au ieșit în stradă, în ultimele zile, în marile orașe ale țării. Revolta s-a manifestat în formele ei cele mai spontane. O mare încărcătură emoțională a fost declanșată de un tragic eveniment petrecut într-un club din capitală. Cei care am spus ”corupția ucide” se pare că n-am fost departe de adevăr. DNA a preluat o parte din ancheta de la Colectiv, iar primarul demisionar al sectorului 4 a fost adus cu mandat la audieri.

Suspiciunile inițiale încep să se confirme. De remarcat că organele de anchetă au început să meargă mai în adâncime, abia după ce Victor Ponta a demisionat din funcție. Până atunci totul părea că se îndreaptă spre patronii clubului și pirotehniști. Nu e lipsit de semnificație. O anchetă care vizează și responsabili politici nu se poate desfășura corect atâta vreme cât ei rămân în funcții. Acum limbile au început să se dezlege, funcționarii nu se mai simt amenințați, cetățenii au prins curaj.

Toată revolta s-a urnit, încet, dar sigur, spre un sistem putred și spre o clasă politică anchilozată în practici și obiceiuri de care românii s-au săturat până peste cap. E o acumulare de furie, frustrare și nemulțumire. Colectiv a fost doar scânteia ce a aprins butoiul cu pulbere, exact așa cum s-a întâmplat în decembrie 1989, după ce oameni au murit la Timișoara.

Rămâne, desigur, o întrebare legată de acest potențial de mobilizare, în special, prin noile tehnologii. Dacă nu ar exista un număr semnificativ de victime, oare românii ar mai fi atât de revoltați? Ar mai fi atât de înclinați să iasă în stradă și să-și spună păsurile? Dacă nu ar fi murit oameni la Timișoara, oare Ceaușescu n-ar fi murit de moarte bună în funcția de șef al statului? Mobilizări exemplare am mai văzut, dar în momente electorale, atunci când românii și-au putut vărsa năduful prin ștampila de vot. Dar ele au lipsit, de pildă, atunci când politicienii pregăteau o infamă lovitură dată justiției, prin legea grațierii și amnistiei, în 2013.

E bine că ”strada”, așa cum a fost numită, a putut să-și facă o listă a revendicărilor. E bine că au existat organizații civice care au încercat să pună ordine în diversitatea de sloganuri și solicitări către partide, către Președintele României, către Parlament. În definitiv, e bine că politicienii intră în dialog, atât cât pot ei să o facă și reușesc să atenueze potențialul exploziv al unei instabilități sociale majore.

Dar nu putem să nu ne întrebăm ce se va întâmpla mai departe? Ce se va alege de listele lungi cu doleanțe, aspirații, corecții cerute de oameni în aceste zile? Cât de speriați sunt oamenii politici de nemulțumirea răbufnită în aceste zile de noiembrie? Cât de conștienți sunt că va fi greu să meargă mai departe în același fel?

Experiențe recente avem. La prezidențialele de anul trecut, români de-ai noștri din Diaspora au fost umiliți la cozi interminabile ca să voteze (sau mai degrabă să nu voteze). PSD a pierdut scrutinul și oamenii au ieșit în stradă. Au cerut asumare de responsabilități, au cerut o soluție. Ponta a refuzat atunci să-și asume răspunderea politică pentru dezastruoasa organizare a alegerilor. Sub euforia victoriei candidatului anti-Ponta, dar și a promisiunilor ferme din partea tuturor partidelor că în 2016 Diaspora va putea vota prin corespondență, spiritele s-au calmat.

Astăzi se împlinește un an. Ce s-a ales de acele promisiuni? Avem o lege a votului prin corespondență făcută pe repede înainte, cu multe deficiențe, unele, probabil, intenționate și o contestație la Curtea Constituțională, făcută de adversarii vizibili ai legii, UDMR și ALDE. Nu e clar dacă anul viitor vom putea vota de la distanță, fără să mai stăm la cozi, fără să mai fim umiliți de angajații ambasadelor. Plutește incertitudinea azi, după ce un an de zile a fost evident că partidele nu sunt deloc dispuse să-și respecte promisiunea.

E posibil ca revendicările de azi să aibă aceeași soartă. Ele sunt de bun simț. Nimic excesiv, nimic excentric. Sunt măsuri care repară stări trecute, sunt soluții la probleme reale, majore. Vot în două tururi pentru primari. E ceva în neregulă cu asta? E normal să avem edili aleși cu mai puțin de un sfert din populația comunităților? Corectarea efectelor ordonanței care a permis, neconstituțional, unor primari și consilieri locali să încalce o regulă chiar în timpul jocului? E ceva extraordinar să cerem respectarea legii fundamentale?

Cu toate acestea, interesele partidelor politice nu coincid în niciun fel cu interesele românilor. Vechii politicieni vor să-și salveze pielea, vor să-și păstreze avantajele electorale, vor să oprească în continuare circulația elitelor în societate. Se cred încă puternici, se cred stăpâni pe situație și nu vor ceda un pas în chestiuni vitale pentru țară, dar vitale și pentru supraviețuirea lor.

Un balet necredibil s-a desfășurat pe culoarele Palatului Cotroceni. Sub aparența unor negocieri sau discuții între partide și Președinte, s-ar putea să avem un scenariu de coșmar.

Speriați de lehamitea și revolta oamenilor, care, de data aceasta, nu mai sunt chiar lipsiți de alternative la alegeri, vechii politicieni se pot îndrepta spre un blat urât, care nu doar va dezamăgi așteptările românilor ieșiți în stradă, dar le va și folosi în cel mai cinic mod.

Să mă explic. Strada vorbește de un ”reset” și o soluție posibilă pentru acest nou început o reprezintă alegerile anticipate. Sub imperiul emoțiilor, oamenii vor, în mod legitim, să înlocuiască actualul Parlament cât mai repede posibil. Politicienii vechi vor prelua în propria agendă această dorință, dar o pot valorifica pentru propria perpetuare.

Înțelegând cât de puțin credibili au devenit la nivel central, dinozaurii vor să mute povara credibilității pe umerii aleșilor locali. Primarii, chiar dacă și ei parte a aceluiași putred sistem, au rămas cât de cât mai digerabili la nivelul alegătorului. Sunt de acolo din comunitate, mai rezolvă și probleme cotidiene ale cetățenilor. Cum se întâmplă de obicei, primarul trage după el și lista partidului.

Una din propunerile pe care le-am auzit după aceste consultări este suprapunerea alegerilor locale cu alegerile parlamentare anticipate. Cu alte cuvinte, primarii vor trage după ei nu doar lista din consiliul local, ci și lista parlamentarilor din județ. Dar, cum 80% din actualii primari sunt de la PSD și PNL, e la mintea cocoșului că cele două mari partide vor lua aproape toate locurile eligibile în viitorul Parlament. Nici unul din partidele noi nu va avea vreo șansă să intre în Parlament, pentru că ele  nu au primari în funcție. Votul într-un tur avantajează, la rândul lui, primarii în funcție, s-a văzut deja la localele din 2012 - peste 80% din primari au fost realeși.

Dacă alegerile anticipate se vor desfășura odată cu localele, iar localele vor fi într-un singur tur pentru primării, atunci, ceea ce azi strigă oamenii în piață - ne-am săturat de figurile vechi, ne-am săturat de partidele vechi, vrem oameni integri, vrem mai mulți tineri în politică - va rămâne un simplu vis. Paradoxal, acest vis va fi ucis chiar folosind așteptările românilor pentru alegeri anticipate.

De aceea, cred că există riscul unei deturnări subtile a agendei schimbării, așa cum sună ea acum, în favoarea aceleiași clase politice. Dar costurile acestea nu le vor suporta doar partidele mici, care abia scot capul și încearcă să facă un exercițiu foarte de dificil de câștigare a reprezentativității. Riscurile sunt chiar pentru partidele mari, care cred că, odată potolită revolta, își pot vedea în continuare de ale lor. Business as usual. În realitate, dezamăgirea și înșelarea așteptărilor vor genera o undă de șoc și mai puternică, care pur și simplu va mătura totul în calea ei.

Nimeni nu-și dorește o țară destabilizată, zeci de mii de oameni pe străzi, credibilitatea țării făcută praf. Nu folosește nici partidelor mari și nici românilor. Vechea clasă politică va trebui să înțeleagă ca venit vremea deschiderii supapelor. Că partidele noi trebuie lăsate să se afirme și chiar să facă parte dintr-o coaliție la guvernare. Probabil că un asemenea scenariu strică multe din aranjamentele de culise, dar tocmai aceste aranjamente netransparente au devenit din ce în ce mai iritante pentru public.

Vremea trucurilor a trecut. Manipularea agendei publice în favoarea unor grupuri privilegiate nu mai poate fi învăluită în vorbe mari și motivații ipocrite. Informația circulă mult mai repede, oamenii sunt mult mai conștienți de deciziile care le afectează viața de zi cu zi.

Cine nu crede asta să recapituleze evenimentele de la Colectiv. Nici nu s-a stins bine incendiul și pe buzele tuturor românilor era aceeași vorbă - ”corupția ucide!”. Și oricât s-au străduit politicienii să demonteze asta, în primele zile, s-a dovedit fără succes. DNA investighează deja suspiciuni de corupție atât la Primăria sectorului 4, cât și la ISU. Mai devreme sau mai târziu, manipulările, încercările de mușamalizare sunt descoperite. Și, când adevărul iese la iveală, nemulțumirea e foarte greu de stăpânit.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri