Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Perla scăpată de Raluca Turcan: Extremismul din România a crescut din cauza certurilor PSD - PNL

raluca turcan
raluca turcan

Ministra Culturii şi preşedinta PNL Sibiu Raluca Turcan a afirmat, la o întâlnire vineri cu reprezentanţii Tineretului Naţional Lliberal (TNL), că extremismul este real şi este o problemă, iar creşterea acestuia în România a fost cauzată şi de perioada în care „PNL şi PSD se certau în spaţiul public, cu manipulări şi dezinformări”, plus nereuşita aderării complete a ţării noastre la spaţiul Schengen.

„Cred că trebuie să admitem că extremismul e real şi e o problemă. E o problemă inclusiv pentru că partidele establishmentului, aşa cum sunt PNL şi PSD, au crezut că dezvoltarea constantă este suficientă pentru a rezolva toate problemele tuturor oamenilor şi că, de asemenea, Europa poate să ofere răspunsul la orice problemă. Însă nu este chiar aşa. În România sunt încă oameni care nu au beneficiat de Europa şi aceia sunt oameni vulnerabili, predispuşi la manipulare. Sunt oameni aflaţi într-o oarecare debusolare de viaţa cosmopolită pe care ne-o oferă Europa. Acolo e cea mai eficientă resursă de a lupta împotriva extremismului. Să ducem Europa acolo unde oamenii nu au beneficiat şi, în acelaşi timp, să facem România mai fermă în Europa. (...) Şi de unde a apărut extremismul? Poate că perioada în care PNL şi PSD se certau în spaţiul public, cu manipulări şi dezinformări, a reprezentat momentul în care extremismul a crescut, pentru că a scăzut încrederea în partidele concentrate pe rezultate şi pentru construire”, a afirmat Raluca Turcan, la întâlnirea cu reprezentanţii de la TNL.

Aceasta a adăugat că, la noi în ţară, extremismul este alimentat şi de sentimentul umilinţei, cum ar fi nereuşita aderării complete la Schengen

„În România, extremismul e alimentat şi de sentimentul umilinţei, cum a fost aderarea la Schengen. Dacă oamenii văd că Uniunea Europeană ne ţine la uşă, cei care strigă că rup uşa capătă audienţă. Extremismul din interiorul ţării ar trebui combătut din două direcţii. Mai întâi de o Românie mai fermă în Europa, iar apoi de o Românie mai atentă la cei care n-au beneficiat de Europa”, a conchis Turcan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.