Mai multe personalităţi politice, unele purtând kippah, au participat sâmbătă la o manifestaţie împotriva antisemitismului, în plină dezbatere în Germania asupra acestui acoperământ pentru cap purtat de bărbaţii evrei, informează AFP potrivit Agerpres.
Mai mulţi parlamentari locali berlinezi, membri ai Bundestagului, precum şi ambasadorul Israelului în Germania, Jeremy Issacharoff sau comisarul guvernului german pentru combaterea antisemitismului Felix Klein au participant la această manifestaţie, deasupra căreia fluturau drapele israeliene, în centrul capitalei germane.
Această acţiune a fost de fapt o contra-manifestaţie organizată în solidaritate cu evreii de Ziua Ierusalimului, sâmbătă, eveniment anual de protest împotriva anexării Ierusalimului de Est. Ziua Ierusalimului a fost celebrată de mai multe sute de manifestanţi la Berlin, care au îndemnat la "boicotarea" Israelului, arborând drapele palestiniene şi libaneze.
Nicio ciocnire nu s-a înregistrat la sfârşitul zilei între cele două manifestaţii, separate de un important dispozitiv de poliţie.
Portul de kippah în spaţiul public face deja, de o săptămână, obiectul unor intense dezbateri în Germania.
Klein i-a sfătuit la 25 mai pe evrei să nu poarte kippah "peste tot şi tot timpul" în Germania, din cauza ascensiunii antisemitismului, acuzaţie care a suscitat critici în cadrul comunităţii evreieşti şi în Israel, ceea ce a făcut ca executivul german însuşi să se demarce de această declaraţie.
SUA, prin vocea secretarului de stat Mike Pompeo, s-au declarat de asemenea "îngrijorate" vineri să vadă că evreii germani sunt descurajaţi să poarte kippah.
În cele din urmă, guvernul german a îndemnat populaţia să poarte kippah în faţa recrudescenţei antisemitismului şi în solidaritate cu evreii de Ziua Ierusalimului (al-Quds în lumea arabă).
Franziska Giffey (SPD), ministrul Familiei, a îndemnat sâmbătă, în paginile cotidianului Tagesspiegel, la un angajament sporit al societăţii civile împotriva antisemitismului în Germania.
La rândul său, cotidianul Bild, cel mai citit din Germania, a propus "o kippah de decupat" de pe prima pagină a ediţiei sale de luni, pentru combaterea antisemitismului.
În pofida deceniilor de căinţă pentru Holocaust, Germania nu face excepţie în Europa, unde atacurile împotriva evreilor au devenit tot mai numeroase.
Numărul infracţiunilor cu caracter antisemit a crescut cu circa 20% în Germania anul trecut, potrivit Ministerului de Interne german
Personalităţi politice din Germania, unele purtând kippah, au participat la o manifestaţie împotriva antisemitismului
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

19
Vacanțe mai scumpe anul acesta. Companiile aeriene majorează prețurile din cauza creșterii costurilor cu combustibilul
19

352
Fenomen periculos pentru sănătate după atacurile din Iran: OMS avertizează asupra "ploii negre”
352

1.040
VIDEO Accident teribil în Elveția - Zeci de victime după ce un autocar a luat foc
1.040

1.029
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
1.029

430
Piețele mizează pe o încheiere rapidă a conflictului din Orientul Mijlociu, în urma declarațiilor lui Trump
430

87
Panică la Isfahan - Consulatul rus a fost avariat
87

1.964
Șase români, printre cei mai bogați oameni de pe planetă. Elon Musk este pe primul loc. Averea i-a crescut spectaculos într-un singur an
1.964

1.623
11 țări au cerut ajutorul Ucrainei în războiul cu drone al Iranului. Volodimir Zelenski le pune condiții pentru a le sprijini
1.623

2.147
Trump trage frâna în războiul cu Iranul: cere Israelului să nu mai lovească instalațiile petroliere iraniene
2.147

3.228
Avertisment grav de la Trump către Iran: Scoateți minele din Ormuz imediat sau veți vedea consecințe fără precedent
3.228

67
Atacuri israeliene asupra Libanului - Beirutul cere protecția Vaticanului
67

125
Declaraţiile lui Von der Leyen despre ordinea mondială "care nu mai există" au generat reacţii
125

1.908
Apocalipsa de la Teheran: Aerul era murdar, iar ploaia cădea în curte ca și cum s-ar fi vărsat ulei pe jos
1.908

















Comentează