Cel puţin trei persoane au fost ucise sâmbătă la Lima, într-o nouă zi de manifestaţii reprimate de poliţie împotriva instalării la preşedinţia Perului a lui Manuel Merino, informează AFP potrivit Agerpres.
În răspuns la reprimarea violentă a protestelor, liderului Congresului din Peru, Luis Valdez, a cerut demisia "imediată" a noului şef de stat, în declaraţii la postul de televiziune N.
Primarul din Lima, Jorge Munoz, din acelaşi partid al Acţiunii Populare ca Manuel Merino, a cerut la rândul său demisia acestuia, la doar cinci zile de la instalarea în funcţie.
Biroul avocatului poporului din Peru a anunţat decesul la spital al unui manifestant de 25 de ani care prezenta răni de glonţ şi a menţionat că alţi 13 manifestanţi au fost răniţi, denunţând folosirea abuzivă a forţei de către poliţie.
Puţin mai târziu, arhiepiscopul din Lima, Carlos Castillo, a condamnat şi el represiunile poliţiei şi a anunţat la televiziunea de stat că a aflat de existenţa unui "al treilea deces".
Protestele vin după ce luni parlamentul din Peru a votat pentru destituirea preşedintelui Martin Vizcarra pentru "incapacitate morală", fiind acuzat că a luat mită în timp ce era guvernator, în 2014. Instalarea la preşedinţie a lui Merino (centru-dreapta), fost preşedinte al legislativului, a generat manifestaţii de protest la Lima şi în alte oraşe.
Sâmbătă, mii de manifestanţi, în general foarte tineri, au ieşit din nou în stradă în a şasea zi consecutiv în mai multe oraşe pentru a cere demisia lui Merino, respingând ceea ce susţin că a fost o lovitură de stat parlamentară. Tinerii au arborat pancarte cu mesaje ca "Merino, nu eşti preşedintele meu", "Merino impostor" şi "Peru s-a trezit".
Şapte din 18 miniştri ai lui Merino şi-au anunţat demisia sâmbătă, după reprimarea protestelor, inclusiv cel al sănătăţii, Abel Salinas, potrivit presei locale.
În schimb, premierul conservator Antero Flores Araoz (78 de ani) a exclus ca şeful statului să se retragă la presiunea străzii. "Nu prevede să se retragă întrucât milioane de peruani îl susţin. Din păcate, aceştia stau acasă şi nu i-aş invita să iasă", a spus premierul.
Peru - Cel puți trei persoane au murit în cursul protestelor împotriva noului președinte
Articole Similare

423
FOTO Scene de coșmar în Texas: 2 morți și 14 răniți într-un atac armat în centrul orașului - ancheta FBI a început
423

1.240
Escaladarea războuiului din Iran va produce un adevărat șoc la nivel mondial: Criză care va afecta și România
1.240

50
China a 'condamnat ferm' moartea ayatollahului Ali Khamenei
50

1.564
Iranul nu dă înapoi după moartea lui Khamenei: „Vom distruge bazele dușmanilor”
1.564

3.825
VIDEO Alertă majoră: Iran ar fi lovit o bază navală franceză din Abu Dhabi
3.825

4.670
BREAKING Fostul preşedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad a fost omorât într-un atac aerian asupra Teheranului
4.670

1.464
Khamenei a fost filat de CIA cu mult timp înainte ca SUA și Israel să declanșeze lovitura fatală, dezvăluie NYT
1.464

3.412
VIDEO Iranul a atacat puternic ambasadele Israelului: La Abu Dhabi, dronele iraniene au fost oprite extrem de greu
3.412

3.454
Gardienii Revoluţiei anunţă că au lansat un atac 'de mare anvergură contra inamicului'
3.454

11.716
BREAKING Arabia Saudită a autorizat lovituri împotriva Iranului: Are cea mai puternică armată din lumea arabă
11.716

2.312
Românii care au rămas blocați în Dubai primesc cazare gratis: Drepturile pasagerilor care înfruntă această criză
2.312

4.834
Dragoș Damian: Taci din gură. Nu-l mai înjura pe Donald Trump. Măcar azi taci din gură
4.834

7.377
VIDEO Iranul a lovit devastator în Ierusalim: Sunt morți și zeci de răniți, după ce o rachetă a lovit Beit Shemesh
7.377

















Comentează