Peru, zguduit de treisprezece cutremure cu o magnitudine de până la 5,9

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 29-10-2022

Actualizat: 29-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Treisprezece cutremure cu magnitudini de până la 5,9 au zguduit sudul Peru vineri, nefiind înregistrate victime sau pagube materiale până în prezent, potrivit Centrului Seismologic Naţional, relatează AFP preluat de agerpres.

Cel mai mare cutremur, cu o magnitudine de 5,9, a fost înregistrat la ora locală 15:22 (20:22 GMT), cu epicentrul în Oceanul Pacific la o adâncime de 26 km, la 111 km sud-vest de oraşul Ica, la aproximativ 400 km sud de Lima, a precizat centrul.

Direcţia de hidrografie şi navigaţie a exclus riscul de cutremur. Cel mai recent cutremur, cu o magnitudine de 5,2, a fost înregistrat la ora locală 18:35 (23:35 GMT). Epicentrul a fost localizat în Oceanul Pacific, la 15 km adâncime şi la 96 km sud-vest de Ica.

Peru se află pe centura de foc a Pacificului, o vastă zonă activă seismic, care se întinde de-a lungul coastei vestice a continentului american.

La 15 august 2007, un cutremur cu magnitudinea 7,9 în Pisco, tot în regiunea Ica, al cărui epicentru a fost pe coasta centrală, a ucis 595 de persoane şi a declanşat un mic tsunami.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri