Negocierile dintre Federația Rusă și Statele Unite privind schimbul dintre Viktor But cu Brittney Griner nu înseamnă o depășire a crizei în relațiile dintre cele două țări. Potrivit Interfax, aceste declaraţii au fost făcute de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, scrie Rador.
„Aceste negocieri au tratat exclusiv subiectul schimburilor și este greșit să tragem concluzii ipotetice că acesta ar putea fi un pas către depășirea crizei, pe care o avem în prezent în relațiile bilaterale”, a mai spus el.
Potrivit lui Peskov, „relațiile bilaterale continuă să rămână într-o stare tensionată”.