Un număr de 11 noi hoteluri afiliate marilor lanţuri internaţionale vor fi inaugurate în România, în următorii doi, ceea ce va genera crearea a peste 1.500 de noi locuri de muncă, susţin specialiştii Hospitality Management Academy conform Agerpres
În acelaşi timp, aceştia sunt de părere că deschiderile anunţate vor pune presiune şi mai mare pe forţă de muncă în turism şi vor accentua nevoia de personal calificat.
Potrivit estimărilor, din totalul celor 11 inaugurări, şapte vor fi în Bucureşti, iar patru în provincie. Astfel, în Capitală, deschiderile anunţate sunt: Hotelul Courtyard by Marriott pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu (cu o capacitate de 259 de camere), Hotelul Moxy tot din portofoliul Mariott (120 de camere), Hotelul Indigo, parte din brandul Intercontinental (100 de camere), Grand Hotel du Boulevard (50 de camere), Ibis Operei (160 de camere) şi Aviators Park (259 de camere).
De asemenea, în Braşov va fi inaugurat un hotel Radisson Blu de cinci stele cu 105 camere şi Hotel Mercure - cu 120 de camere. La Oradea îşi va deschide porţile Hotel Nymphaea Resort - cu 200 de camere, în timp ce pentru 2020 este programată deschiderea ISHO Radisson Blu - cu 160 de camere, la Timişoara.
În prezent, cursurile Hospitality Management Academy îşi propun să formeze peste 600 de profesionişti din turismul românesc care activează în zonele Sud-Vest, Centru şi Sud-Est şi să asigure mentorat şi coaching pentru 200 de profesionişti din industrie. Totodată, se vor organiza cursuri intensive pentru echipele de Resurse Umane din aceste regiuni, precum şi networking şi comunicare între principalii stakeholderi din turism, activi în cele trei regiuni vizate.
Grupele formate sunt în desfăşurare în Buzău şi Sfântu Gheorghe, iar grupe în pregătire la Constanţa, Braşov, Craiova, Sibiu şi Alba Iulia.
La cursuri se poate înscrie orice persoană cu studii superioare care face parte din structura managerială a unei agenţii de turism, hotel sau servicii conexe turismului din regiunile incluse în proiect. În cadrul proiectului sunt incluse cele mai turistice regiuni din ţară: Litoralul, Delta Dunării, Valea Prahovei, dar şi judeţe cu potenţial ca Alba Iulia, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi sau Vrancea.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Capital Uman (POCA) 2014-2020.
Peste 1.500 de locuri de muncă, generate de inaugurarea a 11 noi hoteluri în România, în următorii doi ani
București
9°C
Articole Similare

47
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 18 miliarde de lei din capitalizare
47

41
Bociu(ANSVSA): Exporturile de produse de origine animală ale României au crescut şi s-au diversificat între 2021 şi 2025
41

64
O directoare de la OpenAI demisionează după acordul companiei cu Pentagonul
64

62
Decizia de rechemare a unor loturi de pâine comercializate de către Vel Pitar, iniţiată în mod voluntar de companie
62

40
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri cu 350.000 de lei;trageri duble la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40
40

41
China şi India conduc exporturile de automobile de miliarde de dolari către Orientul Mijlociu, însă războiul din regiune ameninţă livrările
41

42
China avertizează asupra unui posibil nou deficit global de cipuri, pe fondul escaladării conflictului dintre Nexperia şi filiala sa chineză
42

20
India majorează preţurile gazului pentru gătit, după perturbarea livrărilor din Orientul Mijlociu
20

59
Uniunea Europeană analizează măsuri rapide pentru reducerea costurilor energiei suportate de industrie
59

1.957
Alertă pe piața luxului: războiul din Orientul Mijlociu pune sub semnul întrebării supremația Dubaiului în comerțul cu aur
1.957

3.980
Alertă pentru fermierii români: războiul din Orientul Mijlociu amenință exporturile de oi și capre către țările arabe
3.980

83
369 de turişti români blocaţi în Emiratele Arabe Unite sunt repatriaţi cu două zboruri speciale
83

119
Bogdan Ivan anunţă semnarea a 16 contracte, în valoare de peste 18 milioane de lei, pentru modernizarea iluminatului public în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud
119

















Comentează