Peste 100.000 de migranţi au fost reţinuţi după trecerea ilegală a frontierei americane cu Mexicul în aprilie, un prag simbolic depăşit pentru a doua lună consecutiv, a indicat miercuri poliţia americană pentru frontieră, citată de France Presse potrivit Agerpres.
'Cifrele noastre privind reţinerile sunt în afara normelor comparativ cu ultimii ani', a afirmat Carla Provost, şefa Agenţiei federale a vămilor şi protecţiei frontierei (CBP), în faţa unei comisii din Senat.
În aprilie, 109.144 de migranţi ilegali au fost reţinuţi, la posturi vamale sau de-a lungul frontierei, potrivit statisticilor CBP, după 103.719 în martie şi 76.534 în februarie.
Familiile şi minorii neînsoţiţi au reprezentat 64% dintre cei arestaţi în aprilie.
În total, 460.294 de persoane au fost reţinute la frontiera cu Mexicul de la începutul anului fiscal 2019, la 1 octombrie.
'În doar şapte luni, am depăşit totalurile pentru fiecare an fiscal din 2009', a adăugat Carla Provost.
În majoritate, clandestinii se predau autorităţilor şi depun cereri de azil. Cei mai mulţi dintre ei vin din America Centrală - în principal din Honduras, Guatemala, Salvador - şi declară că au fugit din calea violenţelor şi a sărăciei din ţările lor.
'Pentru prima oară în istoria poliţiei de frontieră, aproape jumătate dintre adulţii reţinuţi erau însoţiţi de copii', a afirmat şefa CBP.
'Ei au primit perfect mesajul: aduceţi un copil şi veţi fi eliberaţi!', a spus ea. Numeroşi migranţi au fost puşi în libertate în aşteptarea examinării cererii lor de azil, întrucât adăposturile de urgenţă ale CBP funcţionează 'dincolo de capacităţile noastre'.
'E ca o găleată sub un robinet defect. Nu contează numărul de găleţi dacă nu putem opri fluxul', a completat ea.
Preşedintele american Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigraţiei clandestine una din priorităţile sale, apreciind că ţara nu mai poate primi migranţi.
El a decretat stare de urgenţă pentru a debloca mai multe miliarde de dolari cu scopul de a finanţa proiectul său controversat vizând ridicarea unui zid la frontiera cu Mexicul.
Într-un timp, Donald Trump a ameninţat să închidă frontiera cu Mexicul, acuzat că nu blochează migranţii care traversează teritoriul său. De asemenea, preşedintele american a suprimat ajutoarele financiare pentru trei ţări din America Centrală, cerându-le să facă 'mai mult' pentru a-şi împiedica cetăţenii să plece în Statele Unite
Peste 100.000 de migranţi, reţinuţi la frontiera dintre SUA și Mexic în aprilie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
2

1.110
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
1.110

12
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
12

1.918
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
1.918

1.628
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.628

64
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
64

2.229
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.229

62
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
62

5.873
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.873

51
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
51

72
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
72

6.229
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.229

5.986
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
5.986
















Comentează