Peste 100 de locuințe au fost distruse în Australia de incendii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 26-12-2015

Actualizat: 26-12-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Peste 100 de locuințe au fost distruse în Australia de incendii. Incendiile de vegetaţie au distrus peste o sută de case din sudul Australiei în ziua de Crăciun, fără a face victime.

Incendiile au afectat două oraşe situate la sud-vest de Melbourne, Wye River şi Separation Creek, unde multe dintre cele 116 locuinţe devastate erau case de vacanţă. Aproximativ 500 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a lupta împotriva dezastrului. Într-o conferinţă de presă desfăşurată sâmbătă, premierul statului australian Victoria, Daniel Andrews, a salutat faptul că incendiile nu au provocat victime, spre deosebire de cele din 2009, soldate cu 173 de decese şi distrugerea a mii de case.

Incendiile de vegetaţie sunt obişnuite în această ţară în timpul verii australe, iar în acest an ele s-au soldat cu moartea a şapte persoane, potrivit Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri