Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 100 de participanţi vor susţine de vineri până duminică spectacole şi concerte la Festivalul 'Mediaş, Cetate Medievală'

Agerpres.ro
Mediaş, Cetate Medievală

Peste 100 de participanţi, reprezentanţi ai ordinelor cavalereşti, ai asociaţiilor de reconstituire istorică şi artişti, vor susţine de vineri până duminică spectacole şi concerte la Festivalul "Mediaş, Cetate Medievală", informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

"Primăria Municipiului Mediaş va organiza, în perioada 8-10 iulie 2022, a XVIII-a ediţie a Festivalului ,,Mediaş, Cetate Medievală''. Acest eveniment cultural-artistic de tradiţie va cuprinde în programul său, pe perioada celor trei zile, scenete de teatru, concerte de muzică medievală şi renascentistă, expoziţii, ateliere de gastronomie, demonstraţii ale ordinelor cavalereşti, animaţie stradală şi multe alte surprize. Salutul oficial al participanţilor va fi adresat către primarul municipiului Mediaş, domnul Gheorghe Roman, în Piaţa Corneliu Coposu vineri, 8 iulie, la ora 20:00 şi va fi urmat de unul dintre cele mai aşteptate momente ale evenimentului, şi anume parada medievală. Vor defila în faţa publicului peste 100 de participanţi, reprezentanţi ai ordinelor cavalereşti, ai asociaţiilor de reconstituire istorică şi artişti care vor susţine concerte şi spectacole în cadrul festivalului", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.ro.

Publicul este aşteptat să îi admire şi să îi însoţească pe cavaleri, războinici, domniţe şi artişti pornind din Piaţa Corneliu Coposu şi până la Hanul Greweln, de-a lungul întregului traseu, care cuprinde străzile Mihai Eminescu, Constantin Brâncoveanu, Academician Ioan Moraru, Stadionului şi Greweln.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.