Peste 100 de piese de patrimoniu în expoziţia Cămaşa cu Altiţă în Patrimoniul UNESCO - de miercuri, la Muzeul Satului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-05-2023

Actualizat: 07-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: confesiuni-asimetrice.blogspot.com

Expoziţia "Cămaşa cu Altiţă în Patrimoniul UNESCO", un omagiu adus Reginei Maria, cea care a iubit şi promovat atât de mult costumul tradiţional românesc autentic, se va deschide de miercuri, de Ziua Regalităţii, de la ora 14,30, în Sala Foaier Stahl a Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti, potrivit Agerpres.

"Peste 100 de piese de patrimoniu din colecţiile muzeului vă vor convinge că femeile au creat adevărate opere de artă, în lungile ierni la lumina opaiţului sau lumânării. Cu mâinile pline de bătături şi arse de soarele verii au ştiut să ţeasă o pânză fină ca un abur, au ştiut să brodeze cu fir de aur şi să croiască cămăşi, rochii, sumane, pe care, de zeci de ani, marii creatori de modă încearcă să le copieze", transmit reprezentanţii instituţiei muzeale, într-un comunicat postat pe Facebook.

Potrivit managerului Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Paula Popoiu, Muzeul Satului deţine "o colecţie de costume tradiţionale, din care fac parte şi iile".

"Pentru că trebuie să înţelegem că ia, cămaşa femeiască, face parte din ansamblul costumului tradiţional românesc. Avem 15.000 de piese în colecţia noastră - dintre cele peste 60.000 de obiecte cât au toate colecţiile Muzeului Satului; vorbesc de patrimoniu mobil, evident - 15.000 sunt aceste piese cu totul speciale, dintre care foarte multe sunt unicat, pentru că în momentul de faţă, deşi se mai lucrează ii, nu mai sunt făcute cu acelaşi rafinament, cu acelaşi decor cum erau făcute altădată. (...) Noi, în colecţiile noastre, avem câteva cămăşi de Muscel, care au fost, se pare, colecţionate de regina Maria, care au făcut parte din colecţiile reginei Maria. Una dintre aceste ii i-a aparţinut, aproape cu certitudine, reginei Maria. Evident, este piesa noastră de forţă", a declarat Paula Popoiu, citată în comunicat.

La deschiderea expoziţiei, care va include şi un moment artistic susţinut de Adrian Drăgoescu (vioară) şi Cătălin Paşol (violoncel), sunt invitaţi să participe cercetători, etnografi, artişti, diplomaţi.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 10 iunie.

Cămaşa cu altiţă, element de identitate culturală în România şi în Republica Moldova, a fost inclusă în patrimoniul UNESCO la 1 decembrie 2022, printr-o hotărâre adoptată de Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, reunit la Rabat, Maroc.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri