Peste 11.000 de muniții au fost dezamorsate în regiunea Herson

Autor: George Traicu

Publicat: 24-12-2022

Actualizat: 24-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: picryl.com

Serviciul pentru Situaţii de Urgență din Ucraina transmite că, în teritoriile dezocupate ale regiunii Herson, angajații instituţiei au neutralizat peste 11.000 de explozibili, notează Rador.

"Pirotehniştii examinează centimetru cu centimetru teritoriile eliberate din regiunea Herson și descoperă o cantitate incredibilă de materiale explozive lăsate de invadatori. De la începutul procesului de deminare, au fost descoperite şi neutralizate, în total, 11.346 de dispozitive" - a precizat serviciul. Diviziile pirotehnice ale Serviciului pentru Situaţii de Urgență al Ucrainei au efectuat deja 1.415 de misiuni și au examinat 922,2 hectare de teritoriu, 125 de obiective, 339,1 km de drumuri, 260,3 km de linii electrice, 19,7 km de gazoducte, 60 km de cale ferată şi 598 gospodării. Amintim că, anterior, autorităţile de la Kiev au atras atenţia asupra faptului că aproximativ 30% din teritoriul Ucrainei este minat ca urmare a războiului. Procesul de deminare ar putea dura zece ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri