Peste 127.000 de oameni din Florida s-au refugiat în cele peste 500 de adăposturi puse la dispoziţie de stat, în condiţiile în care uraganul Irma a ajuns deja în Floridea Keys, relatează Associated Press, citat de News.ro.
Agenţia de management a situaţiilor de urgenţă nu a precizat ce adăposturi sunt mai aglomerate. Între timp, companiile de distribuţie a energiei electrice a avertizat că milioane de oameni ar putea rămâne fără curent din cauza uraganului. Deja, peste 1,3 milioane de clienţi din Florida nu au electricitate.
De cealaltă parte, oamenii se declară revoltaţi şi consideră că Donald Trump, preşedintele SUA, ar trebui să găzduiască victimele uraganului ce nu au mai avut loc în adăposturi în reşedinţa sa din Mar-a-Lago, informează The Independent, citat de MEDIAFAX.
Organizaţia Trump nu a răspuns însă solicitărilor. În schimb, preşedintele american le-a cerut locuitorilor Floridei să urmeze ordinele oficialilor locali.
Citeşte şi: ATAC într-o biserică din Birmingham! Trei oameni au fost înjunghiați - VIDEO .
Comentează