Peste 1.400 de turiști au fost evacuați din Machu Picchu în urma protestelor locale

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 17-09-2025 06:20

Article thumbnail

Sursă foto: Robert Harding Productions / robertharding / Profimedia

Autoritățile din Peru au evacuat peste 1.400 de turiști din gara Machu Picchu, însă alți 900 au rămas prinși, după ce protestatarii au blocat calea ferată, informează AFP citat de mediafax.

Protestele au fost declanșate de locuitori care au plasat bușteni și pietre pe șine pentru a cere alegerea unei noi companii care să opereze autobuzele ce transportă vizitatorii de la Aguas Calientes, la poalele Machu Picchu.

Contractul fostei firme s-a încheiat, însă aceasta continuă să presteze servicii spre dezamăgirea locuitorilor.

Ministrul turismului, Desilu Leon a declarat că evacuarea a fost realizată pe timpul nopții, înainte de blocada de marți, și a menționat că se va organiza o întâlnire cu autoritățile locale și sindicatele pentru a găsi o soluție la revendicările locuitorilor.

Poliția a raportat că 14 agenți au fost răniți în ciocnirile cu protestatarii în timpul deblocării temporare a șinelor.

Machu Picchu este un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO din 1983 și atrage zilnic aproximativ 4.500 de vizitatori.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri