DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 15.000 de elevi cu note SUB 5 au intrat in liceele din toata tara

elevi clasa
Potrivit legislaţiei în vigoare, în învăţământul liceal se pot înscrie şi elevii care au obţinut medii sub 5 la evaluarea naţională. Astfel, în unele licee din toată ţara s-a intrat, şi anul acesta, cu medii mai mici chiar de 3. Originile acestei realităţi sunt în 2009, când a fost introdusă evaluarea naţională, ale cărei note sunt luate în calcul la intrarea în liceu fără examen. Măsurile luate acum cinci ani au avut, potrivit iniţiatorilor, un rol social: niciun copil să nu rămână pe stradă şi, chiar cu note de 2, 3 sau 4, să fie admişi în liceu. Cum se traduce în cifre, astăzi, acest rol? După prima repartizare computerizată, peste 15.000 de elevi au fost admişi la liceu cu medii sub 5. Clasamentul alcătuit după cea mai mică medie de admitere la liceu pare să fie, şi în 2014, copia celui privind promovarea la bacalaureat. Mai exact, în liceele unde s-a intrat cu medii mari, ratele de promovare a bacalaureatului au fost printre cele mai bune, în timp ce unităţile şcolare care au primit elevi cu medii foarte mici au avut un număr extrem de mic de absolvenţi care au promovat aşa-numitul examen al vieţii. În Bucureşti, de pildă, pe locurile 1 şi 2 în topul după ultima medie de admitere sunt colegiile "Sfântul Sava" şi "Gheorghe Lazăr". La bacalaureatul de anul acesta, cele două colegii au avut printre cele mai bune rezultate din ţară: un singur respins din 248 de candidaţi, respectiv şapte din 277. La polul opus, cele mai mici medii de admitere în Bucureşti s-au înregistrat la liceele tehnologice "Dimitrie Gusti" (2,52) şi "Petru Poni" (2,50) şi la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară "Dumitru Moţoc" (2,50). Rezultatele la bacalaureatul de anul acesta, foarte slabe: 23 de promovaţi din 309 candidaţi la "Dimitrie Gusti", 19 din 183 la "Petru Poni" şi 26 din 162 la "Dumitru Moţoc". Aşa stând lucrurile, se poate concluziona că elevii intraţi în liceu cu medie de repetenţie nu pot recupera, în patru ani, lipsurile din cei opt de învăţământ primar şi gimnazial. Lipsuri care, în intervalul 2010 -2013, au crescut la circa 209.000 numărul celor care nu au promovat bacalaureatul, potrivit statisticilor Ministerului Educaţiei. Pentru a-i ajuta pe cei care nu au luat bacalaureatul, statul a pregătit două măsuri: încă o sesiune de examen şi meditaţii gratuite la proba sau probele de bacalaureat nepromovate. "În cazuri temeinic justificate, se poate organiza o sesiune de bacalaureat specială, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale (...) În situaţia în care absolvenţii studiilor liceale nu au susţinut, nu au promovat examenul naţional de bacalaureat, aceştia pot beneficia de cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat, organizate la nivelul unităţilor de învăţământ liceal, precum şi la nivelul instituţiilor de învăţământ superior acreditate", prevede, astfel, recenta ordonanţă de modificare a Legii educaţiei. Cât vor putea recupera, în câteva luni de meditaţii, candidaţii fără diplomă de bacalaureat? Retorică sau nu, întrebarea are, cu siguranţă, un răspuns în faptul că intrarea la liceu a devenit, de ani, o formalitate. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.