Un număr de 1.748 de cereri în vederea eliberării adeverinţei de asigurat au fost înregistrate pentru persoane care au refuzat cardul de sănătate din motive religioase sau de conştiinţă, a anunţat, joi, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureş, potrivit Agerpres.
"De la implementarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate şi pană la data de 30 iunie 2022, la nivelul CAS Maramureş au fost depuse un număr de 27.830 de cereri în vederea eliberării cardului duplicat ca urmare a pierderii/ deteriorării/modificării datelor personale sau defecţiuni date tehnice şi un număr de 1.748 de cereri în vederea eliberării adeverinţei de asigurat pentru persoanele care au refuzat cardul din motive religioase sau de conştiinţă", a precizat CAS Maramureş.
Tot în perioada amintită la CAS Maramureş au fost depuse 90 de cereri de eliberare a adeverinţei de asigurat cu valabilitate de 3 luni pentru persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă, primirea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.
"In perioada 01.01.2022 - 30.06.2022 au fost tipărite 1.393 carduri duplicat din care un număr de 1.280 au fost distribuite de Compania Naţională Poşta Română S.A. şi un număr de 113 carduri au fost returnate la sediul CAS Maramureş. Tot în aceeaşi perioadă au fost eliberate un număr de 2.875 de adeverinţe de înlocuire a cardului naţional", a mai menţionat CAS Maramureş.
Peste 1.500 de carduri de sănătate, refuzate din motive religioase şi de conştiinţă
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

519
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
519

7.761
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
7.761

2.175
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.175

1.371
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.371

1.584
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.584

3.640
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.640

2.612
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.612

4.822
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
4.822

103
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
103

2.502
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.502

3.108
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
3.108

83
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
83

207
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
207
















Comentează