Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 15.000 de persoane au fost evacuate din locuinţele lor în urma intensificării activităţii vulcanului Taal

Unbelievable Events
vulcan

Peste 15.000 de persoane au fost evacuate din locuinţele lor după ce activitatea celui de-al doilea cel mai activ vulcan din Filipine s-a intensificat de la începutul lunii, au anunţat marţi autorităţile oficiale, relatează DPA.

Locuitorii afectaţi provin din 121 de sate din jurul vulcanului Taal, situat în provincia Batangas, la o distanţă de 66 de kilometri sud de Manila, care a expulzat cu intermitenţe gaze, abur şi fum începând de la 1 iulie, potrivit agerpres.ro.

Cel puţin 5.620 dintre locuitorii strămutaţi s-au refugiat în centre de evacuare, în timp ce 9.853 de persoane s-au mutat la rude sau prieteni, a precizat agenţia naţională pentru situaţii de urgenţă.

Starea de alertă în zona vulcanului Taal rămâne la nivelul 3, ceea ce înseamnă că "expulzarea magmei din craterul principal ar putea conduce la o erupţie explozivă", a anunţat Institutul de Vulcanologie şi Seismologie din Filipine (PHIVOLCS).

Agenţia a avertizat publicul să păstreze distanţa faţă de zonele cu risc ridicat, inclusiv faţă de sate, "din cauza pericolelor reprezentate de curenţii cu densitate piroclastică şi tsunami vulcanice, în eventualitatea unor erupţii puternice".

În ultimele 24 de ore, în zona vulcanului Taal au fost consemnate 171 de cutremure vulcanice, niveluri ridicate de emisii de dioxid de sulf şi coloane de vapori fierbinţi care au ajuns până la o altitudine de 1,5 kilometri în atmosferă, a precizat PHIVOLCS.

Cea mai recentă erupţie a vulcanului Taal a avut loc la data de 12 ianuarie 2020, când peste 376.000 de locuitori din aşezările învecinate au fost evacuaţi. Un număr de 39 de persoane au murit din cauza problemelor de sănătate în timp ce se aflau în centrele de evacuare şi din cauza cenuşii dense căzute în urma erupţiei, potrivit autorităţilor provinciei.

Vulcanul a erupt de 33 de ori după anul 1572.

Taal este o destinaţie turistică populară datorită lacului pitoresc din crater. De altfel, este singurul vulcan situat în zona unui lac şi pe o insulă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.