Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 20 de tone de deşeuri din hârtie şi carton, oprite la PTF Giurgiu

Cantitatea de peste 20 de tone de deşeuri din hârtie şi carton, pe care un cetăţean român o transporta din Bulgaria pentru o societate comercială din România, a fost oprită la intrarea în ţară, de autorităţile de frontieră de la PTF Giurgiu pentru că nu îndeplinea condiţiile de transport transfrontalier.

"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, a fost oprit de către poliţiştii de frontieră un ansamblu rutier, condus de un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani. Şoferul transporta deşeuri din hârtie şi carton, încărcate din Bulgaria şi care erau destinate unei societăţi comerciale din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că, în mijlocul de transport se află cantitatea totală de 22.620 kilograme deşeuri din hârtie şi carton', se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de ITPF Giurgiu.

În urma verificării documentelor de transfer, autorităţile de frontieră au constatat faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare, potrivit Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.