DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 200 de proiecte pentru REDRESARE economică aprobate de Comisia Europeană

romania-insider.com
romania ue comisia europeana

Comisia Europeană a aprobat 226 de proiecte ce se vor derula în cele 27 de state membre. Proiectele sprijină eforturile de elaborare și punere în aplicare a reformelor naționale pentru stimularea creșterii economice.

Sprijinul se realizează în cadrul Instrumentului de sprijin tehnic (IST), care dispune, în acest an, de un buget total de 102,6 milioane EUR pentru promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în Uniunea Europeană, conform Mediafax.

Citește și: Revoluția promisă de Dominic Fritz în primărie e UN BASM: Timișoara e sufocată de fum, subalternii lui Fritz TAC de o săptămână

„Reformele sunt necesare pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, consolidarea sistemelor de sănătate și a sistemelor sociale și educaționale și, în general, pentru sporirea rezilienței statelor membre și a părților interesate atunci când se confruntă cu provocări dificile și crize globale. Instrumentul de sprijin tehnic este un instrument puternic care le poate permite statelor membre să realizeze reformele de care au nevoie pentru o creștere durabilă”, declară comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.

IST este principalul instrument prin care Comisia oferă sprijin tehnic pentru reforme în UE. Acesta face parte din cadrul financiar multianual (CFM) 2021-2027 și din Planul de redresare pentru Europa. Instrumentul se bazează pe succesul predecesorului său, Programul de sprijin pentru reforme structurale (PSRS), prin intermediul căruia s-au realizat, începând din 2017, peste 1.000 de proiecte de asistență tehnică în toate statele membre.

Reformele care pot beneficia de sprijin din partea IST includ, dar nu se limitează la: administrația publică, guvernanța, politicile fiscale, mediul de afaceri, sectorul financiar, piața forței de muncă, sistemele de educație, serviciile sociale, asistența medicală, tranziția verde – de exemplu „Valul de renovări ale clădirilor” – și serviciile digitale. Consolidarea capacității instituționale și administrative de a concepe și a pune în aplicare reforme și investiții este esențială pentru a stimula reziliența și a sprijini redresarea.

Bugetul mai mare, în valoare de 864 milioane EUR, de care beneficiază IST în perioada 2021-2027 face posibilă oferirea de sprijin tehnic din cadrul acestui instrument pentru a ajuta statele membre să pregătească și să pună în aplicare planurile de redresare și reziliență (PRR), ceea ce le permite acestora să fie mai bine echipate pentru a accesa finanțarea din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR). În total, peste 60 % din proiectele IST preselectate pentru 2021 sunt legate de punerea în aplicare a programelor de redresare și reziliență, în timp ce 30 % se axează pe Pactul verde și 44 % pe tranziția digitală.

De asemenea, sprijinul acordat din IST ajută statele membre să abordeze în mod eficace provocările identificate în recomandările specifice fiecărei țări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.