Poliţiştii de la Imigrări au depistat, în luna septembrie, 232 de cetăţeni străini în situaţii ilegale, cei mai mulţi în Bucureşti şi în judeţele Constanţa şi Botoşani, fiind executate misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 19 persoane, anunţă Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), scrie Agerpres.
De asemenea, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale de 2.263.625 de lei cetăţenilor străini şi angajatorilor pentru nerespectarea cadrului juridic aplicabil.
Din totalul persoanelor depistate, 34 au primit decizii de returnare şi comunicări de părăsire a teritoriului României, cinci îndeplineau condiţiile de prelungire a dreptului de şedere şi au fost puse în legalitate, 36 au solicitat o formă de protecţie internaţională, treo au fost toleraţi, iar pentru ceilalţi s-au dispus alte măsuri.
Poliţiştii au întocmit pentru 30 de cetăţeni documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre.
În perioada de referinţă, poliţiştii au emis 687 de avize de angajare/detaşare - pentru lucrători permanenţi, înalt calificaţi, detaşaţi şi sezonieri -, descoperind 147 de persoane care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, iar 65 se aflau în şedere ilegală pe teritoriul României.
Au fost sancţionaţi reprezentanţii a 80 de societăţi comerciale, cu amenzi în valoare de peste 1.000.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajaţi.
Peste 200 de străini prinși locuind ilegal în România - IGPR face controale
București
9°C
Articole Similare

1.849
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
1.849

53
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
53

2.025
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
2.025

62
La pas spre Ierusalim...
62

2.291
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
2.291

3.280
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
3.280

4.531
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.531

5.203
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
5.203

775
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
775

1.115
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.115

857
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
857

1.131
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
1.131

3.215
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
3.215
















Comentează