Peste 230 de şoferi depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau drogurilor, de la începutul anului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-07-2023

Actualizat: 17-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Peste 230 de persoane au fost depistate la volanul autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, de la începutul anului şi până în prezent, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, potrivit Agerpres.

"De la începutul anului, poliţiştii din Vrancea au depistat 71 de persoane care au condus autovehicule fără a deţine permis de conducere şi alte 238 de persoane care au condus autovehicule, deşi se aflau sub influenţa alcoolului sau a drogurilor. 138 dintre cei depistaţi sub influenţa alcoolului au fost sancţionaţi contravenţional, concentraţia de alcool rezultată fiind până la pragul de infracţiune, iar în cazul celorlalţi au fost întocmite dosare penale", au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.

Potrivit sursei citate, în primele şase luni ale acestui an, pe şoselele din judeţul Vrancea au fost înregistrate două accidente cu victime produse din cauza conducerii sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise, în urma cărora două persoane au fost rănite grav.

Poliţiştii atrag atenţia că vor continua acţiunile pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influenţa alcoolului sau a substanţelor cu efect psihoactiv.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri