Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 30 de percheziţii au fost efectuate la grupări care s-ar ocupa de contrabanda cu ţigări

perchezitii

Un număr de 32 de percheziţii domiciliare au fost efectuate, joi, de către lucrători ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi procurori DIICOT, la grupări care s-ar ocupa de contrabanda cu ţigări, 30 de persoane urmând să fie conduse la audieri.

Percheziţiile au avut loc în judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Arad, la locuinţele unor persoane bănuite că fac parte din grupările infracţionale, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Parlamentul a decis! Educația sexuală a fost înlocuită cu ‘educație sanitară’. Cum se va preda în școli

"Până la acest moment, în urma percheziţiilor au fost ridicaţi peste 100.000 de euro, în lei şi valută, ţigarete fără timbru fiscal, o armă neletală supusă autorizării, despre care există presupunerea rezonabilă că ar fi deţinută ilegal şi substanţe susceptibile a fi droguri de mare risc. 30 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani, din cele trei judeţe, vor fi conduse la audieri", se arată într-un comunicat de presă remis de DIICOT Caraş-Severin.

Procurorii susţin că cele două grupări s-au organizat începând cu august 2019.

Citește și: SURSE - Tăriceanu pregătește o mișcare de efect: ce înseamnă, de fapt, topirea ALDE în PSD

"Scopul membrilor ar fi fost obţinerea de câştiguri prin alimentarea pieţei negre a ţigărilor de contrabandă din Reşiţa şi Bocşa. Grupările ar fi acţionat pe mai multe paliere, respectiv un palier de organizare/coordonare, condus de liderii grupurilor, un palier de aprovizionare format din surse şi transportatori din Arad şi Timiş şi un palier de distribuţie en-detail, între cele două grupuri infracţionale existând elemente comune, atât la nivel de aprovizionare, cât şi la nivel de distribuţie stradală", arată comunicatul.

În urma unor flagrante organizate în ultimul an de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au fost confiscate de la membrii grupărilor peste 400.000 de ţigarete, provenite din contrabandă, a căror valoare depăşeşte 240.000 de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.