DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri asigură ordinea la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula din Cluj

notabn.ro
manastirea nicula

Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa zilnic în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în timpul pelerinajului de la Mănăstirea Nicula, anunță Prefectura Cluj, anunță MEDIAFAX.

Potrivit Prefecturii Cluj, începând de miercuri, se vor institui posturi și patrule mixte, pentru prevenirea și descurajarea producerii unor fapte antisociale, pentru îndrumarea persoanelor, dar și în vederea supravegherii respectării măsurilor de protecție și a distanțării fizice.

Citește și: Șoc total pentru Violeta Alexandru: A găsit birourile goale în timpul unei inspecții

La fața locului vor fi asigurate echipaje de intervenție în scopul gestionării unor situații de risc sau pentru descongestionarea unor aglomerări de persoane.

”Se va acționa pentru supravegherea, dirijarea și îndrumarea traficului rutier, inclusiv a mijloacelor de transport în comun, beneficiind în acest sens și de supraveghere aeriană prin intermediul unor aparate de tip dronă”, au subliniat reprezentanții Prefecturii clujene.

Pe raza localității Nicula și pe traseele de afluire/ defluire este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice și a comerțului ambulant.

Acțiunile din acest an sunt sprijinite de voluntarii asociațiilor Cert Transilvania și Rescue 4x4.

Citește și: Ion Iliescu, mesaj emoționant: ‘Dumnezeu să-l odihnească! Am pierdut un prieten și un camarad în efortul nostru de reconstrucție democratică a României’

În scopul acordării primului ajutor medical calificat și a asistenței medicale de urgență, au fost dispuse la fața locului puncte de prim ajutor medical, dotate cu ambulanțe destinate preluării și tratării urgențelor medicale, fiind operaționalizat inclusiv un spital de campanie.

De asemenea, vor fi disponibili dezinfectanți de mâini în zonele unde sunt preconizate afluențe mari de persoane, în întreg perimetrul mănăstirii.

Accesul autoturismelor va fi restricționat în zona mănăstirii, iar autobuzele și microbuzele se vor putea deplasa până în localitatea Nicula.

Staționarea se va realiza în parcările special amenajate pe traseul înspre localitatea Nicula.

Programul manifestărilor religioase se va desfășura în perioada 12-15 august, fiind oficiată liturghie arhierească în fiecare din aceste zile de mai mulți episcopi.

Citește și: Vladimir Putin a anunțat că a înregistrat primul vaccin anti-COVID-19 din lume, iar o fiică a sa și l-a injectat

”Credincioși pot participa în oricare din zilele menționate la slujbă, pentru a nu se crea aglomerări. Procesiunile religioase vor fi transmise în direct de către postul Trinitas TV și live pe pagina de Facebook a Mănăstirii Nicula. Dacă numărul persoanelor aflate în incinta mănăstirii va prezenta un grad de risc pentru sănătatea și ordinea publică, vor fi luate măsurile legale necesare pentru diminuarea acestui risc, cu acordul președintelui CJSU”, mai arată Prefectura Cluj.

Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula are loc în fiecare an de 15 august, de sărbătoarae Adormirii Maicii Domnului, când zeci de mii de credincioși vin să se roage la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.