DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 32 de kilograme de droguri au fost descoperite de poliţiştii şi procurorii din Oradea

DIICOT

Peste 32 de kilograme de droguri au fost descoperite de poliţiştii şi procurorii din Oradea, după ce au prins în flagrant trei bărbaţi din judeţul Arad, în timp ce încercau să vândă cocaină şi alte substanţe psihoactive într-o parcare de pe DN 79.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Poliţia Bihor, flagrantul s-a petrecut vineri, în apropiere de localitatea arădeană Şimand.

"Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul Antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Oradea au prins în flagrant delict trei bărbaţi, de 34, 34 şi 36 de ani, toţi din municipiul Arad, judeţul Arad, bănuiţi de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive", a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei bihorene, Alina Fărcuţa.

În momentul în care au fost prinşi, cei trei arădeni încercau să vândă 100 de grame de cocaină şi 300 de grame de substanţe psihoactive, potrivit Agerpres.ro.

Ulterior flagrantului, oamenii legii au făcut şapte percheziţii domiciliare, în municipiul Arad şi în alte localităţi din judeţul Arad, unde au descoperit cantităţi impresionante de droguri, dar şi sume mari de bani.

"În urma percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au descoperit 1,58 kg. de cocaină, 10 kg. de pulbere cristalină psihoactivă, 2 kg. de amfetamină, 3,8 kg. de pulbere psihoactivă, 1,86 kg. de pulbere susceptibilă a fi mefedronă, aproximativ 4.200 de comprimate ecstasy (1,38 kg.), 11,7 kg. de cannabis, 28.680 de euro, 20.708 lei, cântare de înaltă precizie, telefoane mobile, toate fiind ridicate în vederea cercetărilor", se arată în comunicatul IPJ Bihor.

După audierea celor trei persoane, doi dintre bărbaţi (unul de 34 de ani şi altul de 36 de ani) au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, la Oradea, iar sâmbătă ambii vor fi prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

"Cercetările sunt continuate, în vederea documentării activităţii infracţionale", a mai comunicat Poliţia Bihor.

În această misiune, anchetatorii din Bihor au avut sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, al Grupării de Jandarmi Mobilă "Glad Voievod" Timişoara şi al echipei canine din cadrul Direcţiei Regional Vamale Timişoara.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.