Peste 3,4 milioane de lei din amenzi pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare intră în bugetul judeţului Dâmboviţa

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-04-2020

Actualizat: 07-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Amenzi de peste 3,4 milioane de lei au fost date în judeţul Dâmboviţa, de la debutul pandemiei de coronavirus, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare, informează, marţi, Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, au fost aplicate 2.911 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.483.600 lei.

În ultimele 24 de ore, structurile de ordine şi siguranţă publică din judeţul Dâmboviţa au acţionat pentru verificarea respectării măsurii de izolare la domiciliu, în cadrul acţiunii fiind verificate 1.429 de persoane.

Citește și: Avertismentul unui medic de la Matei Balș: 'Vârful pandemiei ar putea fi atins între Paște și 1 Mai, dar trei scenarii pot da toate calculele peste cap'

În activităţile desfăşurate au fost angrenaţi şi 51 de militari. Pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie, au fost aplicate 151 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 393.000 lei.

La nivelul judeţului Dâmboviţa se află în izolare la domiciliu 973 persoane asimptomatice şi în carantină sunt 474 persoane.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri