Peste 400 de mii de persoane beneficiau în iulie de indemnizații 'speciale', dar mai puține decât în iunie

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 24-08-2025 16:51

Actualizat: 24-08-2025 19:51

Article thumbnail

Sursă foto: Playtech

Un număr de 407.854 de persoane beneficiau, în luna iulie 2025, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, cu 765 mai puţine faţă de luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), conform Agerpres.

Cel mai mare număr de persoane, respectiv 197.090, se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare. Indemnizaţia medie era de 1.515 lei.

Un număr de 12.245 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 918 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 - privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. 63.346 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 - privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 858 lei.

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 - privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 38.605, suma medie plătită fiind de 81 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 341/2004 - recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.496, aceştia primind o sumă medie de 2.175 lei.

De asemenea, în iulie 2025, erau înregistraţi 542 de beneficiari conform Legii 109/2005 - Artişti, indemnizaţia medie fiind de 345 lei, 13.948 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 - Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.905 lei, şi 69.582 beneficiari conform Legii 578/2004 - Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 128 lei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri