Peste 56% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru aderarea la Uniunea Europeană

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 17-04-2024

Actualizat: 17-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Potrivit unui sondaj prezentat astăzi de WatchDog și CBS Research, 56,5% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru aderarea la Uniunea Europeană, relatează stiripesurse.md

25,2 % dintre respondenți ar vota împotriva aderării, 7,3% nu ar participa, 9,5% sunt indeciși, în timp ce 1,5% au refuzat să răspundă.

De asemenea, potrivit sondajului, crețte numărul cetățenilor Republicii Moldova care susțin aderarea la NATO.

Astfel 34% dintre respondenți ar vota pentru aderarea la Alianța nord-atlantică în cadrul unui referendum, în timp ce 47,5% ar vota împotrivă.

10% din cei intervievați s-au arătat indeciși, 6,6% nu ar participa la un astfel de referendum, iar 1,8% nu au răspuns la întrebare.

Sondajul a fost realizat de CBS-Research pentru WatchDog.

Sondajul a avut loc sub forma unui interviu telefonic, în perioada 6-13 aprilie 2024, pe un eșantion de 1008 persoane cu vârsta de 18 ani și mai mult și are o marjă de eroare de +/- 3%.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri