Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 6.000 de ucraineni au intrat luni în România - În total - 135.500 de persoane au tranzitat frontiera

punct frontiera

Peste 6.000 de cetăţeni ucraineni au intrat luni în România, iar în total circa 135.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 39.000 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control la punctele de frontieră din întreaga ţară.

"Pe sensul de intrare în România au fost 64.704 persoane, dintre care 6.138 de cetăţeni ucraineni", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, transmis marţi AGERPRES.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi "frontiera verde", poliţiştii au constatat 43 de fapte ilegale (26 de infracţiuni şi 17 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 27.150 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 378.200 de lei.

Luni nu s-a permis intrarea în ţară a 24 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a nouă cetăţeni români din diferite motive legale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.