Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 63.392 de persoane, dintre care 7.586 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 131.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 41.000 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.784.898 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 67 de fapte ilegale (33 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 13.000 de lei.
Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 180.000 lei.
Marţi nu s-a permis intrarea în ţară a 22 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 18 cetăţeni români din diferite motive legale.
Peste 63.000 de persoane au intrat marţi în România, dintre care circa 7.600 de ucraineni
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

416
„Reforma” USR pentru Inspecția Judiciară: proiectul care politizează disciplina magistraților (Document)
416

3.031
Bolojan le-a spus „nu” minerilor: Guvernul refuză prelungirea contractelor și nu oferă compensații
3.031

2.472
VIDEO Primul oraș din România care deja se pregătește pentru anul 2050: proiectul care va stârni invidie în regiune
2.472

1.983
O altă româncă, suspectată de spionaj în favoarea Rusiei, după cazul conaționalei din Marea Britanie / Procurorii germani vin cu detalii
1.983

3.841
VIDEO Mirabela Grădinaru, pe scena internațională alături de Melania Trump: apel pentru educația digitală a copiilor
3.841

5.685
VIDEO Protest violent la Piața Victoriei, bătaie între jandarmi și mineri: Persoane rănite, au intervenit salvatorii SMURD / Bolojan i-a refuzat pe ortaci
5.685

506
FOTO Alertă în județul Dâmbovița! Poluare cu produse petroliere la două sonde. Solul a fost afectat pe 400 de metri pătrați
506

17
Simulare Bacalaureat – Datele Ministerului Educației după proba obligatorie a profilului
17

1.266
Misiune imposibilă la CSM: Alex Florența și Marius Voineag, fără aviz nici a treia oară
1.266

2.566
Percheziții DNA la Spitalul Victor Babeș din Timișoara
2.566

1.858
Lifturi în blocurile vechi cu 3 etaje. Proiect național îndrăzneț caută susținere în Parlament și la Bruxelles
1.858

173
Misterul vandalizării mormântului lui Ilie Balaci, elucidat: O femeie, acuzată de profanare
173

129
Doi avocaţi şi un executor judecătoresc, trimişi în judecată pentru înşelăciune şi abuz în serviciu
129
















Comentează