Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 70% dintre elevii din județul Dolj vor învăța 'faţă în faţă' săptămâna viitoare

GAL
scoala clasa elevi

Peste 70% din cei 91.794 de elevi din judeţul Dolj vor învăţa 'faţă în faţă' în săptămâna 22-26 februarie, cele mai multe unităţi de învăţământ din judeţ (328) fiind în scenariul 1, 224 - în scenariul 2 şi cinci unităţi de învăţământ, din comunele Întorsura şi Cârcea - în scenariul 3.

Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Dolj, Alexandru Gîdăr, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că faţă de săptămâna care se încheie, 12 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică trec din scenariul 2 în scenariul 1, nouă unităţi trec din scenariul 1 în scenariul 2, o unitate (Grădiniţa 'Raykids' din comuna Cârcea) va trece din scenariul 2 în scenariul 3, Şcoala Gimnazială din comuna Întorsura va trece din scenariul 1 în scenariul 3 iar la Grădiniţa cu program prelungit Paradisul Copiilor din Craiova se vor suspenda activităţile didactice după ce trei preşcolari, două educatoare şi o îngrijitoare au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus.

Citește și: Marian Ceaușescu l-a întâmpinat pe Ioan Niculae la sosirea pe aeroport! ‘Pușcăriașule, să stai acolo până îmi văd eu ceafa!’

"În conformitate cu datele transmise de CJSU, s-au modificat scenariile de funcţionare pentru câteva unităţi de învăţământ din judeţul Dolj, însă cea mai mare parte a elevilor vor veni săptămâna viitoare la clasă. Astfel, 94 de şcoli cu personalitate juridică şi 234 de structuri arondate vor fi în scenariul 1, 119 şcoli cu personalitate juridică şi 105 structuri arondate vor fi în scenariul 2, iar trei şcoli cu personalitate juridică şi două structuri arondate vor fi în scenariul 3. Având în vedere condiţiile pentru fiecare tip de scenariu, per total, 65,549 de elevi din cei aproape 91.800 vor învăţa 'faţă în faţă' iar restul, online. Municipiul Craiova rămâne în continuare în scenariul 2. Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice transmisă de către Direcţia de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele din fiecare unitate de învăţământ", a precizat Alexandru Gîdăr.

De la reluarea cursurilor, în judeţul Dolj, 26 de elevi şi 16 cadre didactice şi membri ai personalului unităţilor de învăţământ au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus, fiind suspendate orele 'faţă în faţă' la 23 de clase şi grupe.

Potrivit DSP Dolj, unităţile de învăţământ unde în ultimele 24 de ore a fost depistat pozitiv câte un elev sunt Colegiul Naţional 'Ştefan Velovan', Colegiul Naţional 'Fraţii Buzeşti', Colegiul Naţional 'Carol I", Şcoala Gimnazială 'N. Romanescu' din Craiova, Grădiniţa cu program prelungit 'Floare Albastră', Grădiniţa cu program prelungit 'Pinocchio', Grădiniţa cu program prelungit Joylight, unde clasele sau grupele în care învaţă copiii depistaţi pozitiv au trecut online.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.