Peste 80 de copii din judeţul Vrancea au fost confirmaţi pozitiv la SARS-CoV-2 în ultima lună

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 29-09-2021

Actualizat: 29-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 80 de copii din judeţul Vrancea au fost confirmaţi pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2 de la începutul lunii septembrie, patru dintre aceştia fiind spitalizaţi, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, coordonatorul campaniei judeţene de vaccinare, medicul epidemiolog Janina Lazăr.

"De la începutul lunii septembrie s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2 în judeţul Vrancea 83 de copii, patru dintre aceştia fiind spitalizaţi la acest moment. Un adolescent de 17 ani, depistat pozitiv, nevaccinat şi cu comorbidităţi, a decedat luna aceasta în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Focşani", a spus Janina Lazăr.

De la începutul lunii, în Vrancea au fost depistate în urma testelor de laborator peste 1.100 de cazuri de persoane pozitive la infecţia cu virusul SARS-CoV-2, numărul celor care s-au îmbolnăvit de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la aproape 12.000. Dintre aceştia, 10.513 s-au vindecat şi 566 de persoane au decedat.

Miercuri, se aflau în izolare la domiciliu 424 de persoane depistate cu COVID-19 şi 160 erau internate în spital, din care 17 persoane la ATI, 10 la Focşani şi şapte la Adjud.

În judeţ, rata îmbolnăvirilor de COVID-19 este în creştere, deşi se numără printre cele mai scăzute la nivel naţional, şi anume, 1,83 de cazuri la mia de locuitori.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri