Peste şase miliarde de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate la nivel mondial, potrivit unui bilanţ realizat miercuri de AFP din surse oficiale, relatează AFP, citat de Agerpres.
Vaccinarea la nivel global a progresat într-un ritm constant timp de trei luni: nivelul de şase miliarde de doze injectate a fost atins în 29 de zile, după al patrulea şi al cincilea miliard atinse în 30 şi respectiv 26 de zile.
În momentul lansării primelor campanii de vaccinare, primul miliard de doze administrate a fost atins în aproximativ 140 de zile.
Cu 2,18 miliarde de vaccinuri administrate, China concentrează aproape patru din zece doze administrate la nivel mondial, urmată de India (826,5 milioane) şi Statele Unite (386,8 milioane).
Însă, raportat la populaţie, şi în rândul ţărilor cu peste un milion de locuitori, Emiratele Arabe Unite (EAU) sunt campioanele vaccinării: ele au administrat 198 de doze la 100 de locuitori şi peste 81% din populaţia lor este complet vaccinată. Ele sunt urmate de Uruguay (175 doze la 100 de locuitori), Israel (171), Cuba (163), Qatar (162) şi Portugalia (154).
Majoritatea acestor ţări au vaccinat complet o mare majoritate a populaţiei lor. Unele, precum Emiratele Arabe Unite, Israel şi Uruguay au început chiar să administreze o a treia doză, cu scopul de a prelungi imunizarea persoanelor complet vaccinate.
Majoritatea ţărilor sărace au început, de asemenea, să-şi vaccineze populaţia, în principal datorită mecanismului global de distribuţie de vaccinuri COVAX (OMS, alianţa Gavi şi coaliţia Cepi), însă rămân în continuare mari inegalităţi în ceea ce priveşte accesul la vaccinuri.
Trei ţări nu şi-au început încă campania de vaccinare anti-COVID: Burundi şi Eritreea în Africa de Est, şi Coreea de Nord în Asia.
Peste ȘASE MILIARDE de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate la nivel mondial
București
12°C
Articole Similare

184
Poate sau nu Trump să retragă Statele Unite din NATO?
184

27
Un bărbat a fost arestat în Massachusetts pentru ameninţări cu moartea la adresa lui Donald Trump
27

1.056
Donald Trump răspunde la întrebarea care este în mințile tuturor: Când se încheie războiul din Orientul Mijlociu?
1.056

2.313
Țara care poate deveni peste noapte o putere nucleară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
2.313

1.288
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
1.288

3.944
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
3.944

88
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
88

45
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
45

125
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
125

2.276
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.276

2.632
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.632

104
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
104

2.196
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
2.196
















Comentează