Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste două tone de PET-uri, respectiv 86.325 de ambalaje de plastic, au fost colectate în cadrul campaniei naţionale 'PETcolectezi şi câştigi'

colectaredeseuri.ro
curatam romania deseuri plastic gunoi colectare

Peste 1.500 de consumatori s-au alăturat campaniei naţionale "PETcolectezi şi câştigi" şi au colectat aproximativ două tone de PET-uri, respectiv 86.325 de ambalaje de plastic, în spaţiile de colectare special amenajate în hipermarketurile şi supermarketurile Auchan din întreaga ţară.

"Rezultatele obţinute în cadrul acestei campanii ne confirmă încă o dată că fiecare gest produce o schimbare şi doar împreună putem construi un viitor mai bun şi o lume mai curată pentru generaţiile care vin #DupăNoi. Ne bucură foarte mult implicarea oamenilor şi suntem recunoscători că alături de consumatori şi de partenerii noştri, Auchan, GreenPoint Management şi Viitor Plus, am făcut încă un pas în călătoria noastră spre O Lume Fără Deşeuri. Şi #NuNeOprimaici(...)", a declarat Alice Nichita, corporate affairs & sustainability director, Coca-Cola HBC România, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit Corinei Dospinoiu, responsabil CSR în cadrul Auchan Retail România, compania integrează sustenabilitatea în toate acţiunile sale, iar prin fiecare demers se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare asupra importanţei creării unui sistem de economie circular. "Reducerea utilizării excesive a plasticului şi procesul de colectare separată trebuie să devină o normalitate şi în ţara noastră", a spus ea.

În perioada 19 ianuarie - 18 mai 2022, consumatorii care au ales să colecteze separat ambalajele PET, folosind coşurile inteligente instalate în spaţiile Auchan şi urmând paşii de pe www.petcolect.ro, au fost recompensaţi cu premii.

Participanţii au putut câştiga în fiecare lună unul dintre cele 15 vouchere de cumpărături la Auchan, în valoare de 100 lei fiecare. De asemenea, la finalul campaniei, a fost acordat câte un coş cu produse marca Auchan pentru primii trei participanţi care au colectat cele mai multe PET-uri pe întreaga durată de desfăşurare.

"Acum 16 ani, Viitor Plus a pornit la drum din dorinţa de a schimba percepţii, de a promova educaţia de mediu şi de a oferi modele de sustenabilitate. Nu am fi putut ajunge în locul unde suntem astăzi fără proiectele realizate împreună cu partenerii noştri. Cu PETcolectezi şi câştigi le-am arătat românilor care este potenţialul deşeurilor de a fi reciclate şi apoi transformate în resurse valoroase. (...) Am aflat că românii au aşteptări ridicate în privinţa reciclării deşeurilor şi îşi doresc un sistem de colectare separată la fel ca în Occident. Sperăm că, prin astfel de proiecte, vom putea creşte gradul de reciclare în următorii ani", a declarat Teia Ciulacu, preşedintele Viitor Plus.

Compania Coca-Cola HBC s-a angajat, la nivel global, ca, până în 2030, să recupereze şi să trimită spre reciclare o cantitate de ambalaje echivalentă cu cea pe care o pune pe piaţă. De la începutul anului 2020, întregul portofoliu de apă minerală naturală Dorna este îmbuteliat în PET deja reciclat (rPET). Acest lucru reduce cantitatea de plastic nou pe care Coca-Cola HBC România o pune pe piaţă cu 5000 de tone de plastic anual.

De asemenea, Auchan îşi propune ca, în perioada ce urmează, 100% dintre ambalajele produselor marcă proprie să fie reutilizabile, reciclabile sau compostabile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.