Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Animalele de companie pot muri de la zgomotele artificiilor de Revelion. 3 sfaturi de la veterinar

newsweek.com
caine pisica animale

Medicii veterinari atrag atenţia că animalele pot dezvolta mişcări necontrolate şi chiar îşi pot pierde viaţa din cauza efectelor produse de petardele și materialele pirotehnice zgomotoase folosite în special în noaptea de Revelion, conform Agerpres.

Tone de petarde şi artificii sunt folosite în fiecare an, în luna decembrie, perioadă care coincide şi cu cele mai multe sesizări privind pierderea animalelor de companie. Cele mai afectate sunt cele din gospodării şi păsările.

Câinii şi pisicile care trăiesc la interior, în locuinţe, pot dezvolta din cauza sunetelor puternice diferite reacţii adverse care pot culmina cu tremurături, respiraţie accelerată şi infarct.

"Perioada în care se folosesc pocnitorile, artificiile şi alte materiale pirotehnice este foarte stresantă pentru animalele de companie, pentru cele sălbatice, cât şi pentru păsări. Animalele au auzul mult mai fin decât al nostru şi pot suferi în urma zgomotelor produse de artificii şi petarde afecţiuni ireversibile. Câinii şi pisicile care au acces în exterior, în urma zgomotelor, de teamă, fug, sar gardurile sau alte obiecte, accidentându-se sau sunt victimele accidentelor de circulaţie”, a declarat medicul veterinar dr. Ion Budişteanu.

„De asemenea, expunerea repetată la diferite zgomote surprinzătoare şi de intensitate diferită determină reacţii de panică la zgomotele întâlnite ulterior, putând dezvolta fobii. Animalele tinere sunt mult mai sensibile decât cele adulte. Păsările, în urma zgomotelor, fumului şi a luminii puternice, îşi pierd simţul orientării, se pot accidenta zburând haotic, lovindu-se de diferite obiecte”, a adăugat acesta.

Reacţiile întâlnite la câini se caracterizează prin mişcări necontrolate ale membrelor, tremurături, salivaţie abundentă, frecvenţă crescută a bătăilor inimii, respiraţie accelerată, uneori cu gura deschisă, urinare şi/sau defecare involuntară, cu sau fără forme digestive. La animalele în vârstă sau la cele cu patologie cardiacă, durata şi intensitatea zgomotelor poate fi uneori fatală. Pisicile sunt mai puţin afectate de 'arsenalul' petardelor şi artificiilor, întâlnindu-se senzaţia de teamă, tendinţa de a se ascunde sau de a fugi. Unele dintre ele, aflate în zonele respective, se pot accidenta sau orbi. Caii pot fi sensibili la zgomotele şi lumina artificiilor. Au tendinţa de a fugi, de a scăpa din perimetrul respectiv, devin stresaţi şi anxioşi", a mai spus veterinatul.

Sfaturi pentru Revelion

1. Pentru a evita sau a diminua impactul artificiilor şi al petardelor asupra animalelor de companie vă recomandăm să poarte la gât un medalion cu numărul de telefon al proprietarului. Dacă are implantat un microcip este indicat să verificaţi, din timp, la orice cabinet/clinică veterinară valabilitatea informaţiilor (număr telefon, adresa) din Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân (RECS).

2. Animalelor care locuiesc în interior oferiţi-le un loc unde să se simtă în siguranţă, camere retrase, de unde nu pot evada dacă se sperie, trageţi jaluzelele sau draperiile pentru a bloca luminile în exces din exterior. Ideal este ca în perioada de maximă amplitudine, cu zgomote, animalul să fie în compania dumneavoastră, să-l distrageţi cât mai mult de la atmosfera din exterior. Este indicat să nu certaţi sau să pedepsiţi animalele de companie când sunt speriate. Evitaţi plimbările în noaptea de Revelion şi/sau în zonele aglomerate.

3. La recomandarea medicului veterinar puteţi să folosiţi un aparat sau spray cu feromoni care se bazează pe dispersarea unor substanţe chimice care au rolul să liniştească animalele (mai ales pisicile). De asemenea, puteţi folosi medicamente veterinare sub diferite forme de prezentare care au un rol calmant şi anxiolitic

Infracțiuni

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, rănirea, uciderea sau chiar crearea unui disconfort animalelor de companie prin utilizarea produselor pirotehnice se sancţionează cu amendă sau închisoare până la 7 ani.

"Vorbim despre un concurs real de infracţiuni, rănirea animalelor este sancţionată de Legea privind protecţia animalelor. În funcţie de tipul de rănire şi de urmări, este sancţionată cu pedeapsa închisorii până la cinci ani, uciderea animalelor este sancţionată cu pedeapsa închisorii până la 7 ani, crearea de disconfort animalelor este sancţionată ca şi contravenţie. Vorbim şi de o sancţiune legată de tipul articolului pirotehnic, dacă acesta face parte din alte categorii decât cele destinate utilizării de către publicul larg", a transmis şeful Biroului AESP din cadrul IPJ Buzău, comisar şef Dragoş Neagu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.