DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peter Szijjarto: 'Ungaria şi SUA au aceeaşi abordare faţă de Israel, dar o mutare a ambasadei ungare la Ierusalim nu este în prezent pe agendă'

peter szijjarto

Preşedintele SUA Donald Trump şi premierul ungar Viktor Orban împărtăşesc abordări foarte asemănătoare în chestiunile globale majore, precum migraţia, terorismul, susţinerea comunităţilor creştine şi patriotismul, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto într-un interviu acordat la New York postului israelian de ştiri i24 News, citat miercuri de agenţia MTI, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Se anunță un nou mega-protest #Rezist! Mii de oameni vor umple Piața Victoriei!

Vorbind despre întâlnirea pe care Trump şi Orban au avut-o luni la Casa Albă, Szijjarto a menţionat că aceasta a arătat ''chimia'' dintre cei doi lideri. Atmosfera a fost amicală şi relaxată şi discuţia dintre ei a durat mai mult decât se obişnuieşte în astfel de ocazii, a remarcat şeful diplomaţiei ungare, adăugând că Statele Unite sunt un aliat strategic al Ungariei.

El a apreciat de asemenea că SUA şi Ungaria se află de aceeaşi parte atunci când este nevoie de adoptarea unei poziţii corecte şi echilibrate faţă de Israel. Uniunea Europeană are o poziţie diferită de cea a Ungariei în multe chestiuni, dar Budapesta este pregătită să rupă unitatea şi să opună veto atunci când este necesar, a indicat ministrul Peter Szijjarto.

Citește și: Lovitură pentru PSD: Klaus Iohannis speculează la maximum ruptura dintre Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă!

În acest sens el a dat ca exemplu poziţia Budapestei în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului şi modul în care Ungaria s-a delimitat de majoritate în mai multe organisme internaţionale atunci când a considerat că abordarea acestora faţă de Israel nu a fost bine echilibrată.

Szijjarto a amintit că ţara sa a deschis recent o reprezentanţă comercială la Ierusalim, dar, răspunzând unei întrebări despre o posibilă mutare a ambasadei Ungariei de la Tel Aviv la Ierusalim, el a spus că în prezent aceasta nu este pe agendă.

Citește și: PSD reacționează! ‘Iohannis e supărat că României îi merge bine!’ .

Ungaria menţine o alianţă strategică şi relaţii prieteneşti cu Israelul, are o toleranţă zero faţă de antisemitism, iar guvernul de la Budapesta susţine construcţia şi renovarea sinagogilor chiar şi dincolo de frontierele Ungariei, a mai declarat Szijjarto în interviul acordat postului israelian.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.