Petra Kvitova, dezvăluiri despre rănile provocate de cuţit: Ce a spus cehoaica

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 03-07-2017

Actualizat: 03-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Petra Kvitova, dubla campioana de Grand Slam la Wimbledon, a dezvaluit ce rani a suferit dupa ce a fost atacata cu un cutit. Sportiva din Cehia marturiseste ca a fost accidentata atat de serios incat nici acum nu este complet recuperata, conform ziare.com.

Ea spune ca, in prezent, nu poate strange complet mana afectata, insa precizeaza ca asta nu o deranjeaza in jocul de tenis. "Mi-au fost afectate toate tendoanele de la cele cinci degete si doi nervi. Mi-a fost frica sa imi vad mana dupa ce am dat jos bandajele prima data. Apoi, de a doua zi am inceput sa ma antrenez. Degetele erau foarte umflate, erau si foarte murdare dupa operatie. A trebuit sa lucrez cu degetele de doua ori pe zi, inca mai fac cate ceva. N-a fost usor, dar a meritat.

Am noroc ca joc tenis si nu badminton, unde mana este mult mai stransa. Nu pot strange pumnul inca, dar e ok pentru tenis, racheta fiind mai groasa. Pot sa strang mana bine pentru asta. Ma bucur ca imi revine forta in mana si ca e tot mai bine cu fiecare saptamana ce trece", a spus Kvitova pentru BBC.

Petra Kvitova a fost atacata de un hot in propria casa in finalul anului trecut. Sportiva a incercat sa se apere de cutitul atacatorului cu mainile goale si a sfarsit cu rani foarte grave la mana stanga. Din fericire, ea s-a recuperat destul de repede si a revenit deja in circuitul WTA, urmand a evolua la turneul ei favorit.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri