Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Petre Daea neagă informațiile venite de la Comisia Europeană: Nu este așa

Inquam Photos / George Calin
Petre Daea

Ministrul demis al Agriculturii Petre Daea a negat, într-o intervenție telefonică la Digi 24, informațiile legate de interdicțiile din comerțul cu carne de porc discutate de Comisia Europeană, care urmează a fi comunicat la începutul săptămânii viitoare.

Citește și: SONDAJ CURS - Klaus Iohannis defilează, Dăncilă se menține. Dan Barna gâfâie după ancheta Rise Project

„Situația nu este așa. Este adevărat că prezența acestui virus creează foarte multe probleme, motiv pentru care am elaborat și am pus în discuție publică un ordin pentru a stabili dimensiunile exploatațiilor, în așa fel încât să intrăm într-o rânduială, pentru a putea fi în ordine”, a spus Daea.

Comisia Europeană a adăugat, în cadrul unei reuniuni care se desfășoară în această perioadă, încă patru judeţe - Caraş Severin, Alba, Sibiu şi Neamţ - pe lista celor 25 de județe afectate în prezent de restricţiile în privinţa comerţului cu carne de porc. "Decizia, care va fi adoptată oficial şi publicată în monitorul oficial săptămâna viitoare, prevede faptul că judeţele Caraş Severin, Alba, Sibiu, Neamţ sunt incluse în zonele restrictionate. De îndata ce restricţiile sunt ridicate, comerţul poate fi reluat", precizează Comisia într-un răspuns la o solicitare a MEDIAFAX.

Măsurile au fost luate după ce Comisia a constatat că situaţia "continuă să se deterioreze". "În urma unei serii de focare semnalate in Romania anul acesta (deja peste 1.500), situația pestei porcine din România este considerată ca fiind foarte îngrijorătoare și, mai mult decât atât, continuă să se deterioreze. De aceea se impune o extindere adecvată a zonelor restricționate din România. În zonele demarcate/restricționate se aplică măsurile de combatere şi prevenţie a extinderii bolii si de asemenea din aceste zone sunt interzise comerțul cu porci și carne de porc", mai anunţă Comisia.

În acest context, Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care solicită înregistrarea porcilor pentru a avea o evidenţă a acestora. Proiectul delimitează creşterea porcilor astfel: exploatație de creșterea suinelor de subzistență – exploatație agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete porcine, cu greutatea de minimum 30 kg; exploatație mică de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 6-65 capete porcine; exploatație medie de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 66-130 capete porcine; exploatație mare de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv de peste 130 capete porcine.

"Procedura este cea de până acuma, acele judeţe, sunt multe, sunt contaminate, porcii din acele zone nu pot să se ducă spre comunitatea europeană, porcii şi carnea de porc din acele zone, din fermele din acele zone", a explicat pentru MEDIAFAX preşedintele Romalimenta Sorin Minea. Despre proiectul de ordin al Ministerului Agriculturii, Minea a spus că "se pune control pe fermele mici. Problema noastră era că nu controlam porcii din fermele mici, în sensul că nu erau înregistraţi, erau câţi voiau, nu aveau niciun fel de problemă. La ora actuală, ordinul reglementează clar. Nu interzice creşterea porcului, cum au încercat unii să speculeze. Reglementează altceva. Spune până la 5 porci înregistraţi şi crescuţi cu măsuri de biosecuritate e mică gospodărie şi mănâncă el cu familia lui, între 5 şi nu ştiu câţi porci este exploataţie mică şi o înregistrezi drept exploataţie mică. E o ordine în creştere porcului. În afară de fermele mari există aşa numite ferme mici, care erau o piaţă neagră fără stop şi o plimbare a porcilor dintr-o parte în alta fără nicio noimă. Ele sunt cele care au întreţinut ppesta. Există două soluţii: te apuci şi-i omori pe toţi sau încerci să pui ordine fără să-i aţâţi pe cei mici".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.