Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Petrescu şi-a criticat echipa după meciul cu 'U' Cluj: Nu a fost ce trebuie. Am vrut să fac şapte schimbări la pauză dar n-aveam cum

Dan Petrescu

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat joi seară, după meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-1, că nu este mulţumit de prestaţia jucătorilor săi, precizând că adversarii i-au arătat mai mult din ceea ce dorea el, informează News.ro.

“Nu sunt mulţumit de prestaţia jucătorilor. Cred că principalul motiv este că n-au meciuri în picioare şi n-au ritm. Nu a fost ce trebuie în seara asta, echipa. Primele cinci minute a fost bine, restul a fost dezastru. Chiar dacă sunt jucători care au jucat mai puţin, trebuia să îmi arate ceva. Mai mult mi-au arătat cei de la U Cluj. A fost un meci slab şi rezultatul nu ştiu dacă ne ajută la ceva, în acestă competiţie trebuie să câştigăm toate meciurile. Prea multe ocazii a avut adversarul. Ei au vrut, dar neavând ritmul jocului n-au făcut faţă intensităţii. Singurul lucru pozitiv este că nu am pierdut, dar aşteptam mult mai mult de la jucători mei şi sper ca la următorul joc să nu mă dezamăgească aşa cum au făcut-o azi. Am vrut să fac 7 schimbări la pauză, 8, dar n-aveam cum”, a spus Petrescu la Prima Sport.

Fomaţia CFR Cluj a remizat, joi seară, scor 1-1, cu echipa Universitatea Cluj, într-un meci din prima etapă a grupei C a Cupei României Betano.

Au marcat Birligea ‘3 pentru CFR Cluj şi Roger ’64 (autogol) pentru Universitatea Cluj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.