Petrișor Peiu îi răspunde lui Siegfried Mureșan după acuzațiile de extremism: „AUR nu vrea să iasă România din UE” / De ce atacă partidul Comisia von der Leyen

Article thumbnail

Sursă foto: partidulaur.ro

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, îi răspunde premierului desemnat Siegfried Mureșan, după acuzațiile repetate de extremism și anti-europenism formulate la adresa partidului. Peiu susține că AUR nu urmărește ieșirea României din Uniunea Europeană și afirmă că criticile formațiunii vizează politicile Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen.

„Siegfried Mureşan ne-a acuzat de multe ori ca suntem «extremişti» şi «anti-europeni». De ce? Vrea AUR să iasă România din UE? În niciun caz. Şi atunci pe ce se bazează Mureşan şi ciracii săi? Pe faptul ca AUR a criticat şi critică politică dusă de „guvernul UE”, adică de Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen”, afirmă liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, conform news.ro.

Peiu: „AUR nu vrea să iasă România din UE”

Liderul senatorilor AUR susține că trebuie făcută „o distincţie clară” între criticarea conducerii unei instituții și opoziția față de organizația din care aceasta face parte.

Peiu leagă pozițiile lui Siegfried Mureșan de apartenența acestuia la Partidul Popular European, familia politică europeană din care face parte și Ursula von der Leyen.

„Mureşan este vicepreşedinte în partidul care a propus-o pe von der Leyen şi care o susţine: PPE, Partidul Popular European”, adaugă Peiu.

De ce critică AUR Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen

Petrișor Peiu enumeră apoi principalele motive invocate de AUR pentru criticile aduse Comisiei Europene, referindu-se la cheltuielile UE, politicile energetice din Green Deal și reglementările europene.

„A cheltuit nesăbuit banii UE, ajungând la datorii de peste 1000 de miliarde de euro, ceea ce a triplat dobânda la care se împrumută UE. A presat pentru politicile energetice „green deal” care au adus preţul energiei în UE la un nivel triplu faţă de preţul energiei din China şi dublu faţă de cel din SUA. A impus o supra-reglementare care a distrus competitivitatea economiei europene, simbolul suprem al unor decizii tragice fiind legiferarea legarii dopului de ambalajul din plastic! Motivele pentru care AUR critică «guvernul» UE trebuie clar înţelese. AUR nu vrea să iasă România din UE, ci vrea ca tratatele UE să fie respectate!”, precizează Peiu într-un comunicat de presă.

Afirmațiile privind efectele politicilor europene și evoluția datoriei, dobânzilor și prețurilor energiei reprezintă argumentele prezentate de liderul AUR în comunicatul său.

Peiu o acuză pe Ursula von der Leyen de încălcarea tratatelor UE

Liderul senatorilor AUR formulează acuzații și la adresa președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre care susține că ar fi extins nejustificat influența Comisiei asupra politicilor statelor membre.

Potrivit acestuia, Ursula von der Leyen „a încălcat tratatele UE în favoarea unor abuzuri ale Comisiei conduse de ea, precum achiziţia nejustificată şi fără licitaţie a unor sute de milioane de doze de vaccin sau extinderea puterii Comisiei Europene în influenţarea politicilor naţionale”.

Peiu își încheie replica insistând că opoziția față de politicile actualei conduceri a Comisiei Europene nu trebuie, în opinia sa, echivalată cu opoziția față de apartenența României la Uniunea Europeană.

„UE nu înseamnă şi nu se reduce la Ursula von der Leyen sau la Siegfried Mureşan. A o critica pe Ursula von der Leyen nu se numeşte extremism, ci democraţie”, mai spune liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.

Google News
Comentează
București
Temperatură25°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri