Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a subliniat luni că ţara sa acordă o mare importanţă apropiatei vizite a secretarului american al apărării, James Mattis, la Kiev, unde va purta discuţii cu autorităţile ucrainene, informează agenţia Xinhua. "Sunt convins că aceste negocieri vor fi extrem de importante pentru consolidarea capacităţii de apărare a statului nostru", le-a declarat Poroşenko reporterilor în timpul unei vizite în oraşul Kropivniţki din centrul Ucrainei.
Potrivit administraţiei prezidenţiale ucrainene, şeful Pentagonului va veni la Kiev joi pentru a participa la sărbătorirea Zilei Independenţei Ucrainei. În cursul vizitei, se aşteaptă ca Mattis să fie prezent la o paradă militară în centrul Kievului şi să aibă discuţii cu preşedintele Poroşenko şi cu ministrul ucrainean al apărării, Stepan Poltorak, anunţă Agerpres. Mattis va deveni primul ministru american al apărării care vizitează Ucraina în ultimii 10 ani.
Comentează