Pianista Dana Ciocârlie va susţine un recital, vineri, la Casa Artelor Dinu Lipatti, potrivit unui comunicat al acestei instituţii transmis, luni, AGERPRES.
Recitalul de pian "Călătorie muzicală în Est şi în Vest" va începe la ora 19,00.
Formată la Şcoala românească de pian, care i-a dat şi pe prestigioşii Dinu Lipatti, Clara Haskil şi Radu Lupu, Dana Ciocârlie a continuat studiile la Paris, cu Victoria Melki, Dominique Merlet şi Georges Pludermacher. Întâlnirea sa cu pianistul german Christian Zacharias a fost determinantă, în special pentru aprofundarea pieselor pentru pian ale lui Franz Schubert.
Talentul său a fost recompensat cu numeroase premii internaţionale prestigioase: al doilea mare premiu la concursul internaţional "Robert Schumann" de la Zwickau, premiul special "Sandor Vegh" la concursul "Geza Anda" din Zurich, premiul internaţional "Pro Musicis", Young Concert Artist European Auditions din Leipzig, concursul "Ferrucio Busoni" din Italia. A susţinut numeroase recitaluri pe toate meridianele lumii, concerte de muzică de cameră sau cu orchestra.
A cântat sub bagheta unor dirijori de prestigiu, precum: Lawrence Foster, Yoav Talmi, Edmon Colomer, Horia Andreescu, Christian Zacharias, etc.
Dana Ciocârlie are un repertoriu vast, de la Johann Sebastian Bach până la compozitorii contemporani. Unii dintre aceştia i-au dedicat opere, precum Nicolas Bacri, Edith Canat de Chizy, Karol Beffa, Frederic Verrieres, Helena Winkelman, Dan Dediu, fiind recunoscută ca una dintre interpretele majore ale lui Horaţiu Rădulescu.
Integrala de muzică pentru pian de Robert Schumann a fost înregistrată de Dana Ciocârlie în perioada 2012 - 2016, cu prilejul a 15 concerte publice susţinute în Palatul Behague, sediul Ambasadei României la Paris. Proiectul a fost sprijinit de Yamaha, Fundaţia "Safran", Institutul Cultural Român şi Ambasada României în Franţa. Colecţia de 13 CD-uri a apărut în septembrie 2017, bucurându-se de aprecieri unanime din partea criticii.
În prezent a început înregistrarea Integralei concertelor pentru pian de W.A. Mozart.
Dana Ciocârlie este profesor la Şcoala Normală de Muzică "Alfred Cortot" din Paris şi profesor de muzică de cameră la Conservatorul Naţional Superior de Muzică şi Dans din Lyon. În 2017, Dana Ciocârlie a primit titlul de "Artist Yamaha" din partea Yamaha Music Europe GmbH.
Accesul la evenimentul "Aniversare Dana Ciocârlie la Casa Artelor Dinu Lipatti" se poate face achiziţionând bilete de pe www.iabilet.ro şi în reţeaua iabilet.ro/retea sau de la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti. Accesul persoanelor cu dizabilităţi şi a însoţitorilor acestora este gratuit, cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.
Recitalul de pian face parte din programul "La Aniversare", creat în 2018 de pianista şi regizoarea Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, din dorinţa de a celebra personalităţile culturii române la ceas aniversar.
În cadrul programului "La Aniversare" au fost sărbătoriţi, până în prezent, soprana Virginia Zeani (2018), criticul muzical şi realizatorul de emisiuni de radio şi de televiziune, regretata Luminiţa Constantinescu (2019), compozitoarea Carmen Petra-Basacopol (2021), cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu, la împlinirea a patru decenii de la zborul său în Cosmos (2021), scriitorul şi jurnalist Alexandru Mironov (2022), violonistul Sherban Lupu (2022), jurnalista şi realizatoarea de emisiuni TV Marilena Rotaru (2022).
Comentează