Afacerile din piaţa de îngheţată românească ar putea depăşi, în acest an, 600 milioane de lei, numărul companiilor producătoare dublându-se, în ultimii opt ani, de la 99 la peste 210 de firme, în timp ce consumul de îngheţată se ridică la 2 litri/cap de locuitor, la o treime faţă de media europeană, relevă o analiză de specialitate, publicată vineri potrivit Agerpres.
Conform datelor centralizate de către consultanţii de la Frames, cifra de afaceri a firmelor din acest sector a crescut de la 396,3 milioane de lei în 2010 la 531,8 milioane lei, în 2017.
Anul trecut, estimările Frames indicau un business de peste 600 de milioane de lei, iar pentru 2019 suma va fi depăşită, ca urmare atât a creşterii consumului, cât şi a scumpirilor din acest an.
Potrivit sursei citate, din cele peste 200 de companii producătoare, numai şapte sunt din zona mijlocie mare, restul activând în sectorul întreprinderilor mici şi microîntreprinderilor, cu o medie de 17 angajaţi la nivelul industriei.
În timp ce cifra de afaceri medie netă, la nivelul sectorului, este plasată în jurul cifrei de 2,6 milioane de lei, iar media profitului net depăşeşte cu puţin 200.000 de lei, media pierderilor nete a scăzut de la 134.084 lei (în 2010) la 34.157 lei (în 2017), iar cea a datoriilor medii nete de la 2,7 milioane de lei la 1,3 milioane lei.
Pe ansamblu, în sectorul producţiei de îngheţată activează aproape 3.400 de angajaţi, în creştere cu peste 1.000 faţă de anul de referinţă 2010. Din punct de vedere regional, Bucureşti-Ilfov, zona cu cel mai mare număr de clienţi, a atras cele mai multe investiţii în acest domeniu. În acest context, statisticile Ministerului Finanţelor şi ale Registrului Comerţului arată că 34 de firme producătoare de îngheţată erau active în România, în 2017, din care în Constanţa funcţionau 13, în Cluj un număr de 12, în Timiş şi Dolj câte 10, iar în Iaşi un număr de nouă firme.
În ceea ce priveşte producţia de îngheţată, analiza Frames care face referire şi la datele Eurostat, publicate în 2017, relevă faptul că România a urcat două poziţii în clasamentul celor mai mari producători din UE, până pe locul 10, cu o producţie de 47,8 milioane de litri. Clasamentul este condus de Germania - cu 517,4 milioane de litri, Italia (511,4 milioane de litri) şi Franţa (465,8 milioane de litri).
Totodată, în aceleaşi statistici se notează că, în România, consumul de îngheţată per capita de circa 2 litri (echivalentul a 22 de îngheţate la cornet), la o treime faţă de media europeană. La nivel comparativ, în Suedia şi Germania, consumul este de până la opt ori mai mare, iar la nivel regional ne situăm încă la jumătate.
Analiza citată arată că numărul de peste 200 de companii care produc îngheţată în România au realizat, împreună, un profit de 42,1 milioane de lei în 2017, mai mult decât dublu faţă de 2010, când valoarea raportată s-a ridicat la 15,9 milioane de lei.
Topul producătorilor de îngheţată, în funcţie de cifra de afaceri, este condus de Betty Ice SRL, cu un rezultat de 127,4 milioane de lei şi un profit de 12,8 milioane de lei, în 2017. Podiumul este completat de Alpin 57 Lux SA (afaceri de 99,8 milioane de lei şi profit de 6,9 milioane de lei) şi Top Gel Prod SRL (afaceri de 81,1 milioane de lei).
Piaţa de îngheţată din România ar putea depăşi 600 de milioane de lei, în 2019
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.004
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.004

27
Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?
27

15
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
15

47
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
47

2.222
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
2.222

3.537
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.537

1.953
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.953

48
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
48

6.809
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.809

4.761
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.761

3.239
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
3.239

78
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
78

43
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
43
















Comentează