Pică încă un contract semnat prin SAFE pentru autostrada care unește România: Instanța a suspendat contractul, după ce a fost semnat

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 28-10-2026 22:20

Actualizat: 28-10-2026 22:32

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: CNIR

Curtea de Apel București a suspendat contractul semnat de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) cu constructorul spaniol FCC Construction pentru Lotul 3 Lețcani – Iași al Autostrăzii Unirii A8, după ce a admis contestația depusă de compania românească Concelex. Este al patrulea contract atribuit prin programul european SAFE care ajunge să fie blocat în instanță, după decizii similare privind ultimul tronson al Autostrăzii A8 și primele două loturi ale Drumului Expres Suceava – Siret, informează Economedia.

Decizia luată de Curtea de Apel București

„Respinge excepţiile, ca neîntemeiate. Admite contestaţia în anulare. Anulează în parte Decizia nr. 702/29.07.2026 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a Contencios administrativ şi fiscal şi achiziţii publice în dosarul nr. 3706/2/2026 (ds. nr. 3742/2/2026 conexat) în privinţa motivelor care nu au fost analizate, potrivit considerentelor prezentei decizii. În rejudecare, admite plângerea formulată de petenta CONCELEX SRL şi desfiinţează în parte Decizia CNSC, conform considerentelor prezentei decizii. În temeiul art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, în vederea soluţionării motivelor neanalizate de către CNSC, acordă termen de judecată la data de 18.11.2026, ora 09:00, şedinţă publică, cu citare părţi. Suspendă executarea Contractului până la soluţionarea cauzei. Respinge în rest cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată azi, 28.10.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”.

Contractul pentru Lotul 3 Lețcani – Iași a fost semnat în luna mai, cu FCC Construction, pentru o ofertă de 3,93 miliarde de lei, fără TVA. Procedura de atribuire fusese contestată de constructorul român Concelex, care a obținut acum o decizie favorabilă la Curtea de Apel București.

CNIR primise 12 oferte pentru proiectarea și execuția acestui tronson, cu o valoare estimată de 5,29 miliarde de lei. Semnarea contractului cu FCC a venit după ce Curtea de Apel București menținuse anterior compania spaniolă în postura de câștigătoare a licitației.

Cum va arăta Lotul 3 Lețcani – Iași

Tronsonul Lețcani (DN 28) – DN 24 (Iași) are o lungime de 17,7 kilometri, iar contractul prevede o perioadă totală de 46 de luni, dintre care 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.

Proiectul include 18 poduri și pasaje, șase tuneluri și un centru de monitorizare a tunelurilor. De asemenea, sunt prevăzute două noduri rutiere: unul la intersecția cu DJ 282 și celălalt la intersecția cu DN 24.

Investiția este finanțată prin programul SAFE, destinat consolidării capacităților de apărare, care permite și finanțarea unor proiecte de infrastructură cu utilizare duală, civilă și militară.

Al patrulea contract SAFE blocat în instanță

Decizia privind contractul cu FCC vine după alte hotărâri ale Curții de Apel București referitoare la proiecte de infrastructură finanțate prin programul SAFE.

Pe 12 octombrie, instanța a obligat CNIR să reevalueze oferta asocierii conduse de compania italiană Itinera pentru ultimul tronson al Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Decizia a fost pronunțată în urma contestațiilor depuse de Concelex și Construcții Erbașu și nu a vizat anularea întregii licitații, ci reevaluarea ofertei Itinera. CNIR a primit un termen de 20 de zile pentru a relua evaluarea și a emite un nou act.

În acest caz, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) respinsese anterior contestațiile celor două companii, ceea ce permisese continuarea procedurii de atribuire.

Ultimul tronson al A8 ajunge până în Republica Moldova

Tronsonul 4, dintre DN 24 (Iași) și podul peste Prut de la Ungheni, la frontiera cu Republica Moldova, este ultimul segment al Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Acesta are o lungime de 15,5 kilometri și o valoare estimată de aproximativ 4,7 miliarde de lei.

Contractul include și construirea unui segment de aproximativ cinci kilometri de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova, care ar urma să reprezinte primii kilometri de autostradă din această țară.

Google News
București
Temperatură11°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri